ELIBERATĂ/ Dor de aer dulce

M-am trezit în dimineaţă înaintea sorelui...M-am aşezat lîngă geam,mi-am cuprins genunchii,iar apoi mi-am strecurat degetele prin părul auriu şi le-am lăsat să se piardă în el...Senzaţia de moale mă linişteşte în timp ce liniştea din jur mă face să panichez din cauza haosului din capul meu...Îmi apuc fîşii de păr tot mai nervoasă,respir tot mai adînc şi îmi reţin pleoapele închise pentru mai mult de două secunde...În cap îmi răsună:"Să ai grijă de ea...","Încerc...".Cît de bucuroasă sunt pentru faptul că iubeşte...Şi nu ar trebuit să fiu...Şi totuşi mă simt mai uşoară şi mai liberă ca oricînd în viaţă...Cît de dulce e aerul şi cît de caldă devinde noaptea rece....Iar mai presus de toate cît de norocoasă e ea...Nu simt nici ciudă,nici ură...Doar un mic regret-că n-am ştiut mai înainte,atunci nu m-aş fi epuizat într-atît de mult încît să nu încapă viaţă în mine ca să-mi trăiesc drumul ci doar ca să mă bucur pentru al lui...
În spitalul în care am stat îmi tot dădeau pastile ca să alunge moartea din mine...Dacă ştiam că avea să fugă din suflet deîndată ce îl ştiam fericit...În schimb am băgat în mine atîtea că m-am uscat pe atît de mult încît nu mă mai pot scula din patul alb...Îmi pare podeaua rece ca şi un gheţar şi plus am uitat cum să-mi mişc picioarele...E sadic...ar fi trebuit să-mi spună că e fericit! Din neştire...Din speranţă....Să fi fost boala mea adevărată sau imaginară? Ţin minte febra! Ţin minte cum mă dureau venele în mine cînd mă gîndeam la el! Şi ca să-l suport,ca să nu-mi piară lumina din suflet făceam ce imi zicea o soră medicală care tot venea pe la mine cu o mutriţă lipsită de orişicare expresie:am băut apă şi am înghiţit,am băut apă şi am înghiţit! Era mai frig cînd îl iubeam,corpul meu işi pierdea tot mai mult imunitatea cu fiecare pastiluţă albă...Acu poate că am uitat cum să trăiesc fără a-l mai iubi...Nu-mi permite bunul simţ să mai rîvnesc la el...
De patul meu se apropie acea soră medicală...E frumoasă-radiază fericire...poate că e de bine...Îmi mîngîie fruntea îmi şopteşte cu vocea lui:"Încerc,încerc,încerc...",iar poi,revenind straniu la o voce femenină şi blîndă,îmi spune să trag cît mai tare în mine aerul...Cică a aerisit camera...Şi am tras lacom din el...şi anume atunci am înţeles că e dulce şi anume atunci am înţeles cît de mult mi-a fost dor de el(de aer)...Şi anume atunci am deschis ochii şi m-am coborît din aşternut...şi anume atunci m-am aşezat în faţa gemului aşteptînd soarele...şi am închis pleoapele-cred că a durat mult mai mult de cele 2 secunde-şi pe cînd le-am desfăcut, lamele galbene solare mi-au tăiat retina,dar nu mă doare-Sunt eliberată.



(ca şi fon muzical va propun :http://www.youtube.com/watch?v=vM2cvLKjNZs )