Imaginează-ţi... Imaginează-ţi pentru o secundă, iubite că nu-s.
Ce-ţi trece prin cap ? Frică ? Panică ? Sau amintirea caldă a privirii mele ?... Imaginează-şi pentru o secundă că n-are rost să mă cauţi... m-a înghiţit pămîntul funerar. Că n-ai să mă găseşti nici pe bănculiţa din parc aşteptîndu-te, nici pe scaunul de alături al maşinii tale zîmbindu-ţi, nici la un colţ de stradă întinzîndu-ţi mîna... Parcă văd lacrima aia îngreunîndu-ţi ochiul... Aşteaptă...nu plînge... mai ascultă. Imaginează-ţi că ieri ar fi putut fi ultima zi în care să-mi fi auzit vocea şi tu nici măcar nu m-ai sunat. Ţi-a fost oare cu adevărat în deajuns sms-ul cu " te iubesc. " ? Imaginează-ţi că ieri ar fi putut fi ultima oară când ţi-aş fi dat o îmbrăţişare ascunzîndu-mi chipul la pieptul tău, ascuzîndu-ţi chipul în părul meu. Oare chiar ai vrut să stai acasă ? Ieri aş fi putut să îţi promit pentru ultima oară că viaţa te iubeşte, ieri aş fi putut să fiu caldă, dulce, grijulie, copilăroasă, luminoasă, iubitoare, visătoare, îndrăzneaţă, fericită ultima oară pentru tine... Ieri ţi-aş fi mărturisit în şoaptă că te iubesc... Ieri am fi putut construi viitorul... Ieri am fi putut adormi unul în îmbrăţişările altuia... Ieri am fi putut să ne privim ore în şir fără să ne spunem ceva... Ieri aş fi putut să mă joc cu vîrfurile degetelor pe pieptul tău şi tu să mă ţii minte mereu aşa – Uşoară.

Azi te-ai trezit fără mine.

...timpul o să treacă... o să trec lent şi eu... Şi totuşi cînd ea o să-ţi facă dragoste aşezată pe genunchii tăi, palmele tale, din memorie, mîngîindu-i pielea spatelui o să-ţi spună că e pielea mea, că e relieful meu, că e senzaţia mea... Mirosul pielii ei o să se preschimbe lent în mirosul pielii mele amestecat cu parfumul ăla dulciu pe care îl iubeşti atît de mult... şi ai să-ţi scufunzi nasul în umerii ei inspirînd hapsîn. Pînă şi vocea ai să mi-o auzi în aer, sunetul surîsului, sărutarea ei pe frunte- sărutarea mea. Şi cu pleoapele închise o să-ţi pară că faci dragoste cu mine, că mă ai deşi nu m-ai avut vreodată, că sunt aici mai vie şi mai pulsantă ca niciodată, şoptindu-mi la ureche ca într-o mare regăsire : " iubito... " ! Şi deschizînd ochii în marea speranţă şi nerăbdare de a-mi găsi chipul ai să te prăbuşeşti din cauza străinei în extazul prezenţei tale...


Sunt aici, iubite...

OMG ) made a poem today ) ! dupa un an de zile !

Salutare, Poezie ...
Se pare că nu ne-am întîlnit demult...
Căzută în a prozei erezie
Mi-e dor de al tău început.

Îţi spun că nu mai ştiu să fac rime,
Mă joc cu ele- atîta tot.
Şi cînd te gîndeşti că în a poeţilor mulţime
Mi-am jurat să te păstrez... şi nu mai pot.

Salutare, Poezie ...
Cît de mult te-ai mai schimbat...
Călicită în grotescul şi alcoolemie,
În greţosul genial al unui ordinar ratat .

Au uitat de metofaoră- prea complicat.
Au uitat de epitet- prea împopoţonat !
Au uitat de filozofie- la universitate las’ s-o facă !
Şi e bogată de poeţi lumea asta prea săracă !

Salutare, Poezie ...
Mă închin căci m-ai creat...
Şi de ştiu să scriu, ţi-o datorez Ţie
-Sfîntul Graal al celui de litere înveninat.

...hotarit sa le postez abia acum

…nu pleca...mai stai, Soare...
Ascunde-te sub cearşeaful meu şi îmbrăţiţează-mă...îmbrăţişează-mă să simt cum îţi patrund razele în fiecare por al pielii mele umplîndu-mă cu viaţă,cu tine,cu mine...Rămîi...Rămîi, Soare, rămîi...
Rămîi ca să-mi frigi buzele şi ca să mă faci abur...în dulcele amor al dimineţii de la amiază,asfinţit şi seară! Să mă faci abur în promisiunea de a mă iubi şi ieri, şi azi, şi mîine, în mîngîierile grijulii şi sărutările liniştite pe frunte, în braţele tale înfometate de mine, în priviea care mă răscoleşte curioasă de parcă ai fi vrut să ştii mai mult decît faptul că te iubesc, în sunetul respiraţiei tale cînd îmi lipesc pieptul de corpul tău...ca să mă încălzesc. Ca să dispar . Ca să mă nasc .
Rămîi .

Iisus

- Salut, iubite... Salutare, iubire...îţi zic sărutîndu-ţi fruntea însîngerată în timp ce eşti legat de un scaun, mîinile la spate, picioarele prinse şi vocea mea te taine pînă în măduvă de os...
"Salutare, iubite... " îţi şoptesc tot mai des la ureche, surîzînd nervoasă în lacrimi... privind cum îţi scîrţie dinţii de durere... de ai şti cît de mult m-a durut pe mine! De ai şti fir-al naibii ! De aia îmi strecor mîna prin cămaşa ta udă de transpiraţie, îţi găsesc sfîrcul şi îl zîrii uşor cu unghiile –aşa cum îţi place ţie, şi apucîndu-ţi agresiv cu cealaltă mîna părul îţi şoptesc batjocoritor şi suav la ureche : "Salutare, iubire... "...
Mă ridic brusc nervoasă- mă zbat între regret pentru ceea ce îţi fac şi ură faţă de tine- că ţi-aş face mai mult! Îmi strecor nebună degetele prin părul lung încercînd să mi-l smulg din rădăcini, căci închizînd pleoapele te văd pe tine : te văd cum mă ştergeai grijuliu şi lent de ploaia sub care nimerisem odată: buzele, mandibula, gîtul, umerii... te văd cum mă cuibăresc în braţele tale uriaşe ascuzîndu-mă de viaţă, ştiam că în braţele tale nu mă găseşte niciodată, că în braţele tale nu doare...a durut. Te văd cum îmi strîngi chipul în palmele tale ca să săruţi fiecare milimetru din el- eu rîd euforică... Nu rezist ! Îţi privesc trupul înveniţit de atîtea lovituri şi ca o sfîntă ţi l-aş alina cu sărutări de ale mele. Mă ustură ochii de atîta plîns şi apropiindu-mă de tine, găsindu-ţi ochii albaştri ai capului care se ridică frustart şi leneş, sfînta îţi dă o palmă dorind să ţi-l smulgă de pe umeri ! În schimb ţîsneşte sînge pe jos...
"De ce, iubite ?...De ce? " te întreb implorătoare cu o voce tremurîndă sărutîndu-ţi genunchii roşii... " De ce s-a făcut rece ? " Şi în timp ce mă întreb simt cum trupu-i devine lent un gheţar şi cum adie un vînt uşor de la el... "De ce s-a făcut rău ?" şi inima începe să înţape uşor în piept... "Nu-şi dă seama, oare, inimioară, că ne doare ?" şi în partea stîngă, pe bluza albă apăru o pată roşie care părea să crească..."De ce ?..." mă tot întrebam distrugîndu-mă lent...
- Mi-e frică să te pierd, iubite... Îi mărturisesc frîntă de oboseala asta, frîntă de propriile emoţii... Şi pe măsură ce îl mai lovesc înrăită o dată lovitura îmi izbeşte obrazul meu....îl atinge pe al lui dar mă doare al meu! La fel ca şi a doua,ca şi a treia, ca şi a patra ! Pînă cad eu ostenită la pămînt... el cu fiecare lovitură părea să renască...
Se ridică radiind de lumină şi frînghiile cad lent de pe el... mă ridică în braţe şi mă duce cu el... iar eu îmi intind vîrfurile degetelor către pămînt sperînd să mă lase înapoi...Sperînd să nu mă mai ierte,să nu mă mai iubească...