Iisus

- Salut, iubite... Salutare, iubire...îţi zic sărutîndu-ţi fruntea însîngerată în timp ce eşti legat de un scaun, mîinile la spate, picioarele prinse şi vocea mea te taine pînă în măduvă de os...
"Salutare, iubite... " îţi şoptesc tot mai des la ureche, surîzînd nervoasă în lacrimi... privind cum îţi scîrţie dinţii de durere... de ai şti cît de mult m-a durut pe mine! De ai şti fir-al naibii ! De aia îmi strecor mîna prin cămaşa ta udă de transpiraţie, îţi găsesc sfîrcul şi îl zîrii uşor cu unghiile –aşa cum îţi place ţie, şi apucîndu-ţi agresiv cu cealaltă mîna părul îţi şoptesc batjocoritor şi suav la ureche : "Salutare, iubire... "...
Mă ridic brusc nervoasă- mă zbat între regret pentru ceea ce îţi fac şi ură faţă de tine- că ţi-aş face mai mult! Îmi strecor nebună degetele prin părul lung încercînd să mi-l smulg din rădăcini, căci închizînd pleoapele te văd pe tine : te văd cum mă ştergeai grijuliu şi lent de ploaia sub care nimerisem odată: buzele, mandibula, gîtul, umerii... te văd cum mă cuibăresc în braţele tale uriaşe ascuzîndu-mă de viaţă, ştiam că în braţele tale nu mă găseşte niciodată, că în braţele tale nu doare...a durut. Te văd cum îmi strîngi chipul în palmele tale ca să săruţi fiecare milimetru din el- eu rîd euforică... Nu rezist ! Îţi privesc trupul înveniţit de atîtea lovituri şi ca o sfîntă ţi l-aş alina cu sărutări de ale mele. Mă ustură ochii de atîta plîns şi apropiindu-mă de tine, găsindu-ţi ochii albaştri ai capului care se ridică frustart şi leneş, sfînta îţi dă o palmă dorind să ţi-l smulgă de pe umeri ! În schimb ţîsneşte sînge pe jos...
"De ce, iubite ?...De ce? " te întreb implorătoare cu o voce tremurîndă sărutîndu-ţi genunchii roşii... " De ce s-a făcut rece ? " Şi în timp ce mă întreb simt cum trupu-i devine lent un gheţar şi cum adie un vînt uşor de la el... "De ce s-a făcut rău ?" şi inima începe să înţape uşor în piept... "Nu-şi dă seama, oare, inimioară, că ne doare ?" şi în partea stîngă, pe bluza albă apăru o pată roşie care părea să crească..."De ce ?..." mă tot întrebam distrugîndu-mă lent...
- Mi-e frică să te pierd, iubite... Îi mărturisesc frîntă de oboseala asta, frîntă de propriile emoţii... Şi pe măsură ce îl mai lovesc înrăită o dată lovitura îmi izbeşte obrazul meu....îl atinge pe al lui dar mă doare al meu! La fel ca şi a doua,ca şi a treia, ca şi a patra ! Pînă cad eu ostenită la pămînt... el cu fiecare lovitură părea să renască...
Se ridică radiind de lumină şi frînghiile cad lent de pe el... mă ridică în braţe şi mă duce cu el... iar eu îmi intind vîrfurile degetelor către pămînt sperînd să mă lase înapoi...Sperînd să nu mă mai ierte,să nu mă mai iubească...