cad încet...de parcă gravitaţia s-a diluat sub presiunea gîndurilor mele...suspendată pe vîrful tălpii,cu degetele întinse dramatic către pustiul cerului uşor şi albastru-către un vis pustiu,îmi întorc capul în urma mea şi înţeleg că urmează să cad pe nişte cuie alungite şi ascuţite...iubindu-te. Realitate. Şi pe măsură ce corpul meu se îngreunează lin,închid pleoapele strîns şi te văd...Te văd pierzîndu-ţi buzele pe chipul meu în mii de pupici şi îmi aud rîsul împlinit...Ecouri în cap. Te văd ! Te văd cum mă strîngi în braţele tale aproape strivindu-mă şi te văd cum îţi sprijini urechea de pieptul meu,surîzînd...Şi în nas nu am nimic decît mirosul părului tău şi simt în palma mea suspendată în aer atingerea palmei tale...de parcă ai fi undeva acolo încercînd să mă prinzi...să îţi strecori degetele în spaţiile dintre degetele mele...Te văd cum îmi zîmbeşti...văd chipul tău în milimetri,pielea albă,conturul nasului mic...şi acum număr genele de pe pleoapele tale...una...două...trei...patru...te văd cum îmi cauţi ochii,imaginea feţei de după pletele împrăştiate de vîntul de primăvară...ca odată găsind-o să îmi săruţi buzele întîia miia oară.
Şi pe măsură ce te simt tot mai mult în gura mea,pe măsură ce îţi desluşesc tot mai bine gustul şi mirosul parfumului, simt cum miile de vîrfuri îmi străpung carnea,plămînii...şi de durere deschid ochii şi te pierd rapid,cu ochii ţintiţi spre podul înalt de nori...doare...
Simt cum curge un şuvoi de sînge pe gura mea...şi nu îmi rămîne viaţă decît să-i transmit surîzînd podului un sărut forţat cu buzele palide murdare de roşu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu