if i die young...

Cred că aş vrea să mor tînără...Să nu cunosc ziua de mîine fiindcă ştiu: viitorul e doar derularea trecutului-aceleaşi secvenţe aduse din nou şi din nou şi din nou ca şi un film prost filmat,acelaşi scenariu ieftin,aceeaşi lipsă de imaginaţie...
Ziua de mîine nu îmi promite nimic decît durere...şi atunci nu mai văd rostul să-i simt cîtuşi de puţin parfumul...mai bine îmi adîncesc nasul în puloverul cu guler oranj-pufos şi inspir în mine prezentul eventualului viitor...
Ştiu că mîine n-o să iubesc în toată puterea mea,şi n-o să fiu înţeleasă...(Niciodată înţeleasă,obiect de curiozitate-DA,de precepţie-Dificil/Aproape imposibil...Urasc oamenii care îmi acordă superficialitate şi afirmă că m-au priceput cu uşurinţă...Dacă vezi oglinda străvezie a lacului nu înseamnă că ştii ce se ascunde cu adevărat la fundul lui...) .
Mîine n-o să rîd mai mult şi n-o să plîng mai puţin...Mîine ca şi în orişicare seară îmi voi stropi faţa cu apă rece,mă voi uita la rimelul negru care se prelinge peste obrajii albi şi o să mă urăsc...chiar şi după ce-mi şterg urmele rimelului.
Mîine n-o să mă sui într-un tren,cu un bilet în mînă de pe care să nu fi citit măcar destinaţia şi să evadez...Deşi mîine o să-mi pun căştile în urechi la maxim şi o să mă pierd în oameni şi în mine însumi...
Mîine n-o să plec la 600km ca să cad în faţa crucilor buneilor şi să-mi vărs toate lacrimile pe care le tot ţin în mine,mîine n-o să-l sun pe Sandu ca să-i spun cît de mult l-am iubit,mîine n-o să încerc să număr toate stelele de pe cer şi mîine n-o să mă mulţumesc cu tot ce am scris pînă mîine...
Mîine o să se termine la fel ca şi ieri...Ora 12 de noapte,apucînd epuiază fîşii de păr din cap,muşcîndu-mi buzele,închizînd ochii şi pur şi simplu ascultîndu-mi respiraţia ca să mă asigur că sunt în viaţă...
Sufeltul din mine s-a stins demult...N-a avut răbdare pînă mîine...N-a avut răbdarea să mai asculte o promisiune despre cum o să las dreptul,despre cum o să mă învăţ să cînt la chitară,despre cum o să mă trezesc în dimineaţă şi el o să fie acolo-la marginea patului,aşteptînd în genunchi să mă trezesc...
Aş vrea să ajung să inspir hapsînă în mine aerul de primăvară după ploaie-Să-mi umplu trupul cu CEVA frumos ca pentru ultima clipă pe pămînt şi apoi să-l sting în linişte...N-am ce să mai văd în viaţă...Trăiesc într-o continuă depresie cu care deja m-am obişnuit şi-mi pare naturală...Privesc încheieturile mîinilor şi îmi închipui cum îmi dau drumul sîngelui negru-făcut smoală după 19 ani de asimilare a gunoiului emoţional în mine,şi nu o să mă doară...Ştiu sigur că n-o să mă doară.



















http://www.youtube.com/watch?v=Gu9-5SS8V8M&feature=related