Nu stiu sa dau nume durerii care si-a prins radacini in carnea mea acum...Stiu doar ca doare...Si doare si doare...Nu stiu sa o explic, nu-i inteleg inceputul si sunt terifiata de posibilul ei sfirsit...O sa moara si EUL meu odata cu ea? Cit de mult o sa salvez din el? O sa ramin pustie,o sa tinjesc dupa mine insumi, ori materia mea extra-dimensional-umana,din contra, o sa se amplifice?
Stau la priveghile unui mort cu sicriul inchis...Intotdeauna exista posibilitatea ca sicriul sa fie pustiu...Si sper ca e pustiu,sper ca totul e doar in capul meu si ca imi fac griji degeaba si sper ca nu ma mint,ci ca ma linistesc,ma aduc la adevar cind imi spun in fiecare dimineata: "nu o sa ma pierd pe mine insumi...o sa scriu si o s-o fac grandios,cum n-a mai facut-o nimeni niciodata,nu o sa ma pierd pe mine insumi.."...Anume in asa momente simt disperata nevoie de a-mi face tatuajul ala la incheietura mainii stingi- ca sa nu uit de mine insumi ! Ma mai salveaza doza de poezii ale lui Adrian Paunescu de care mai dau seara inainte de culcare cind nu sunt epuizata mortal,ci aproape... Si cartea asta...Simt deja atita incertitudine absurda! Cu cit mai mult se retine cu atit mai dubioasa sunt in privinta ei desi in trecut abia asteptam clipa! In criza de identitate am ajuns sa neg tot ce am fost, ba nu..." sa neg" e prea dur spus...sa uit. Si doare!...
E ciudata dorinta de a vomita sufletul din mine...Ma culc si ma trezesc cu ea...Ma uit in oglinda si imi privesc ochii incercind sa gasesc in ei un raspuns,dar nu gasesc nici macar lumina...nemaivorbind de un raspuns.
Uhh...Abia astept vacanta de iarna!- sa am timp,timp pentru meditatii...Timp pu pretioasa literatura-singe al organismului meu! Sa am timp sa traiesc si sa analizez fiecare particula si molecula a existentei,a vietii si sa nu le respir in mine in graba pu ca am de invatat la ceva ce urasc! As putea parea adolescentina dar nu sunt! Si nu mi-e frica sa o spun desi ar putea suna cliseic(banal) si pompos : dar am ajuns in starea filozofului care nu mai poate filozofi, a scriitorului care nu mai stie sa jongleze cu cuvintele, a omului care nu stie sa aspire...vegetez din cauza aripilor smulse vulgar si mult preamatur din carne...noroc ca mai am o vaga fisie de memorie despre ce prezinta ele...Vreau sa zbor desi am uitat cum se face...Si o sa zbor!
"Nu o sa ma pierd pe mine insumi..."
Coincidenta stranie, cunosc o persoana cu acelasi nume si din acelasi motiv care iti seamana leit... Nascuta de fosta zi nationala a Romaniei...:)
RăspundețiȘtergereCred ca blogul tau are lumina cu... lumina :)
Si daca o sa te pierzi o sa renasti din tine insati... intr-o iubire :)
ce mesaj dragut :) ms mult :)...desi eu cred ca iubirea ma distrage doar de la "mine insumi " dar la etapa actuala a vietii mele as fi in stare sa accept orice! :)
RăspundețiȘtergere