marți, 22 februarie 2011

întîrziaţi

În secolul 21 pur şi simplu nu a mai rămas timp...Suntem doar noi în goana lui,pentru a-l cîştiga...şi într-o mare pierdere a nosatră,iar într-un final...chiar şi a sufletului...O s-o scriu repede căci nu am timp...Am ajuns pănă şi să respir în grabă...
-Hey,mi-au zis că am cancer şi aş vrea mult să vii să te văd...
-Pare rău,frate...nu am timp...

-Salut! Dă-mi o îmbrăţişare!
-Îmi pare rău,nu am timp.

Sau undeva într-o luncă,în ceaţa dimineţii şi a luminii de culoarea mierii,ea culcată pe braţul lui...se cuibări sfioasă în pieptul lui,apoi se ridică brusc şi plecă...
-Stai,rămîi...se auzi strigînd tînărul din urmă.
-Scuză-mă,a strigat ea din depărtare întorcîndu-se puţin stîngaci,dar nu am timp,şi îşi ridică braţele şi umerii în aer...nici un fel de regret pe chipul ei...de parcă ceea după ce fuge ar fi fira-l naibii mai important...
...Undeva e mama pe care ai uitat-o singură în casă...şi în sfîrşit vii şi tu la ea ca să te privească pentru 5 min să vadă cît de mult a pierdut din tine,să o săruţi pe frunte şi să o laşi cu ochii tulburi şoptindu-i la ureche scuza aia penibilă,că nu ai timp...Ar fi bine să-ţi faci de pe acum pentru înmormîntare.
...La un moment dat te opreşti în stradă fiindcă la vitrina unui magazin ai văzut ceva ce ţi-a amintit de ceea ce obişnuiai să fii...ai văzut o chitară,ca cea la care obişnuiai să cînţi sfidînd timpul şi oprindu-l în loc,amintindu-ţi de nonşalanţă,de fericire,de linişte...Te-ai oprit fiindcă ai văzut o mamă aruncîndu-şi în aer fetiţa creaţă şi ţi-ai scos din buzunar poza şifonată a mamei tale,şi ţi-e ciudă că acum vii mai des la cruce decît obişnuiai să vii la ea,şi-ţi aduci aminte de mirosul părului ei şi de mîinile care îţi mîngîiau înainte de culcare chipul...Te-ai oprit fiindcă ai văzut un cuplu îmbrăţişîndu-se euforici şi ţi-ai adus aminte de maniera lui sau a ei drăguţă de a-şi muşca buzele cînd te privea şi de zîmbetul ăla pe care doar tu ştiai să i-l aduci,îţi aduci aminte de forma palmelor cu care îţi strîngea ceafa ca să-ţi apropie suflarea de a ei sau de a lui şi de cum îşi închidea ochii cînd vă sprijineaţi frunţile...
În cap sună melodii triste,durerea se strecoară lin în piept împungîndu-ţi jucăuş inima,vine moartea şi îţi face semn să vii,iar tu îi spui :
-Îmi pare rău...dar nu am timp...Las' că ne întîlnim la o cafea săptămîna viitoare,ok? bafta !

4 comentarii: