luni, 6 iunie 2011

EROS

Ţi-aş tăia buzele, ţi le-aş rupe ! Cum ?... cum au îndrăznit ele să sărute gura alteia după ce le sărută pe ale mele... cum de au îndrăznit ele să se plimbe pe pielea alteia după ce mie mi-au promis iubire ?! Zi-mi că nu e vina ta ! Zi-mi că ele sunt de vina... buzele. Zi-mi şi o să-ţi dau crezare...
Cum de au îndrăznit palmele tale să-i strîngă coapsele după ce mi-au mîngîiat mie chipul ? De parcă ar fi o basma albă cu care ştergi trupul unui copil şi apoi pe al unei uşuratice ca după să ştergi din nou trupul copilului. De ce mă murdăreşti în halul ăsta, iubite ? Unde nu ţi-am fost eu destulă ?
Ţi le-aş coase... ţi le-aş cose de inima mea ca să simţi cît de mult mă doare... ca să simţi cum se despică carnea din ea ! Mai fă... mai fă dacă vreai să te eliberezi şi să rămîi cu două bucăţi de ţesut care iubea, în schimb cu mîinile dezlipite. Omoară-mă.

Cum de a îndrăznit nasului tău să-i placă mirosul transpiraţiei ei şi mirosul trădării din aer cînd în primăvară ţi-l ascundeai la gîtul meu inspirîndu-mă toată în tine... eu cu puţină vanilie, caramel, zîmbet şi viaţă. Pregătindu-mă de fiecare dată înainte să te întîlnesc. Alungă-mă din plămînii tăi.
Cum de ai îndrăznit tu pe cele două picioare ale tale să te îndrepţi conştient spre ea ? La fel de conştient, la fel de calm,la fel de sigur, la fel de dornic ca şi atunci cînd te îndreptai spre mine. Să ştii că n-a fost asfalt... eu am fost. Peste mine ai călcat plecînd la ea. Am trupul vînăt. Eşti greu. Îngreunat de minciuna ta, de patima ta, de gîndul la mine.

Iartă-mă că am fost totul pentru tine şi că am uitat să fiu puţinul. Eu n-o să-ţi iert niciodată că fiind puţinul m-ai făcut să crezi că eşti totul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu