AER

peste 2 ani, dupa ce am publicat-o în România, vine si aceasta pe pagina mea de blogg !

  Stau în mijlocul mulţimii şi se adună nori grei şi cenuşii deasupra capului meu...Se mişcă cu toţii împrejur şi sunetul paşilor lor mă înebuneşte....E amplificat de sute de ori în capul meu şi am impresia că imi zguduie creierul...Doar eu stau nemişcată cu mâinile strânse la urechi....Dar nimeni se pare că nu dă o iotă şi nu are de gînd să se oprească....Sunt sadici?...Nu...Pur şi simplu orbi...

  Devine tot mai puţin aer...Am impresia că mi-l fură fiecare om chiar de lângă gura mea...Îl ispiră atât de zgârcit şi răutăcios...Unica muritoare născută fără dreptul de a-l avea în piept...De a-l simţi răcoros cum îi stinge agonia,flăcările,iadul!

  Începe să tune şi muşuroiul de oameni devine tot mai grăbit...Îmi sparge timpanele fi-ral naibii!Se mişcă pe atât de repede încât îmi taie ochii şi încep să sângereze...Se scurg câteva picături pe bluza de mătase gri formînd buline roşii...Şi din mulţime se opreşte o blondă zâmbăreaţă şi dulce zicându-mi"Vai ce bluză frumoasă ai.De unde ai luat-o?"Fir-al naibii de blondă!Nu vede în ce stare îmi sunt ochii...Vede doar bucata aia de mătase pătată cu roşu...N-are nimeni treabă cu sufletul,ci doar cu ambalajul tău...De parcă asta ar fi în secolul 21 suflet...Dar mă rog...Bine că a plecat văzând că nu-i răspund...Dacă mai stătea aş fi plesnit-o..

   M-am aşezat pe nişte trepte reci şi am închis strâns pleoapele....Ferice e cel ce e orb şi surd!Dar oricum rămâne tot mai puţin aer şi agoniei din piept i se mai adună şi sufocarea lentă...Cu ochii închişi visez la o noapte de atlas...Liniştită şi enigmatică undeva sub un nuc cu miros de primăvară...În schimb stau pe beton încercând să-mi stăpînesc durerea...

  Simt cum mi se ridică febra...Încercând să ascund semnele unui boom apocaliptic interior,zîmbesc celor din jur...Începe să plouă...Cu stropi mari şi reci ca gheaţa....Uhh....Ce uşurare!Dar ploaia nu vine singură...Prin zgomotul picăturilor care se izbesc de asfalt şi a paşilor enervanţi se mai aud paşi liniştiţi şi lenţi...Nu se apropie de mine....Dar cred că i-aş fi distins şi la un kilometru distanţă...Sunt diferiţi din păcate..."Nu....te rog...."am spus abia şoptind şi epuizată...Apoi m-am sufocat...Mulţimea mi-a luat tot aerul..."E mai bine aşa... "M-am gândit eu..."Acum o să-i rămână lui mai mult..." .