asfalt.

      Să şopteşti deasupra sînilor ei rugăciuni, ca un înger căzut în faţa unui altar de care uitaseră. Să îi urmăreşti în milimetri fiorii cînd îţi şopteşti căinţa lîngă ei, sărutîndu-i nu cu buzele, ci cu toate păcatele vărsate în şoapte, îmbrăcîndu-i lent cu ele tot trupul... păcate de care ea habar nu avea. Să îi urmăreşti ochii ca să vezi cum o taie-n carne fiecare cuvînt al tău.
        Să o prăbuşeşti în genunchi ca să poţi sta tu în picioare, să o frîngi ca să poţi să zbori, să arzi altarul ca să te încălzeşti, să nimiceşti icoanele ca să uiţi că ai avut păcate – e unicul fel în care ştii să iubeşti, distrugînd.   Să îţi cauţi aripile în durerea ei, să îţi creşti pene din zgomotul prăbuşirii sufletului ei şi să zbori – niciodată nu ţi-a părut rău  în faţa altarului, şi de fiecare dată te-ai întors ca să îţi primeşti aripile într-u izgonire. Ca să te renaşti în durerea ei.Altar în faţa căruia făceai dragoste cu femei străine, altar pe care îl murdăreai cu transpiraţia lor, altar pe care îl profanezi cu învinuiri pentru alegerile tale. Altar vandalizat cu crezul tău bolnav despre viaţă! Altar pe care ai încercat să îl preschimbi, să îl pictezi din nou de atîtea ori.
    .... şi sper că într-o zi o să te pierzi atît de de parte în zare încît nici ecoul altarului care te cheamă înapoi nu o să îl mai auzi.      Sper să nu mai găseşti niciodată drumul înapoi, şi cînd o să cazi - să îţi izbeşti creierii de sufletul tare ca asfaltul al curvelor pe care le murdăreai cu respiraţia ta greoaie în faţa icoanelor.

http://www.youtube.com/watch?v=sEiOKyoMTfA