Am deschis ochii si lumina mi i-a ars...Doare,ustura...Am impresia ca arde si sufletul in mine!Sa ma fi pedepsit oare cineva prin asta?Sau poate am fost preitimpinata sa am grija de sufletelul meu,ca tot e ce pe dinafara poate sa patrunda inauntru?Am inspirat adic aerul...Prostesc!Prostesc!Prostesc!Acum imi arde si plaminii si simt cum mi-i face cenusa...Asa m-am nascut eu...Astea au fost primele secunde din viata mea...Nu vorbeam...Cred ca nici macar nu aveam nevoie de glas deidata ce scriam...Am invatat astfel ca sufeltul are ceam mai puternica voce...Nu respiram...Am evitat astfel sa-mi intoxichez organismul cu mizeria lumescului sortit pieirii...As fi pierit si eu...Nu vedeam...As fi fost mult prea tentata sa ma alatur desertaciunii din jur infasurata cu foaie de pirita...Nu vedeam...Si astfel am reusit sa ma refugiez in mine si sa ma pastrez intacta,copilaroasa,pura,vesnica...Am reusit sa ma descoper si sa creez infinite...
Totusi puteam sa aud...Unicul fir care ma unea de lumea din exterior...Am auzit despre dragoste,cica era frumoasa si inaltatoare.Cica te umplea de fericire..."Fericire..."Mi-am soptit eu visatoare...
M-am indragostit..
Infinitele s-au redus la un prezent imposibil fara el,s-a redus absolutul la simpla dorinta umana de a-l avea alaturi...E trecatoare dragostea...M-am alaturat desertaciunii...M-am trezit intr-o dimineata si am inceput sa vad...In oglinda pentru prima oara am vazut ca ochii-mi sunt albastri si senini.Am inspirat sfioasa aerul si era dulce si racoros...Iar glasu-mi...era un clinchet,angelic si blind...Dar....Nu mai puteam scrie...Iar in piept nu mi-a mai ramas nimic decit un gol imens...Apoi dragostea a trecut...Brusc cerul s-a intunecat si totul in jur s-a racit si mi-e frig...S-au inalbit buzele,iar ochii au devenit cenusii si tulburi...Cit de mult imi doresc sa ma refugiez inapoi in mine...Dar gata...Nu mai pot!
Distrofierea mea nu a fost o pedeapsa...a fost salvarea mea de care m-am refuzat in numele unui zvon,unei povesti...
Totusi puteam sa aud...Unicul fir care ma unea de lumea din exterior...Am auzit despre dragoste,cica era frumoasa si inaltatoare.Cica te umplea de fericire..."Fericire..."Mi-am soptit eu visatoare...
M-am indragostit..
Infinitele s-au redus la un prezent imposibil fara el,s-a redus absolutul la simpla dorinta umana de a-l avea alaturi...E trecatoare dragostea...M-am alaturat desertaciunii...M-am trezit intr-o dimineata si am inceput sa vad...In oglinda pentru prima oara am vazut ca ochii-mi sunt albastri si senini.Am inspirat sfioasa aerul si era dulce si racoros...Iar glasu-mi...era un clinchet,angelic si blind...Dar....Nu mai puteam scrie...Iar in piept nu mi-a mai ramas nimic decit un gol imens...Apoi dragostea a trecut...Brusc cerul s-a intunecat si totul in jur s-a racit si mi-e frig...S-au inalbit buzele,iar ochii au devenit cenusii si tulburi...Cit de mult imi doresc sa ma refugiez inapoi in mine...Dar gata...Nu mai pot!
Distrofierea mea nu a fost o pedeapsa...a fost salvarea mea de care m-am refuzat in numele unui zvon,unei povesti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu