suflet

Ştii cum e să te trezeşti în dimineaţă şi să înţelegi că eşti pustiu? Ştii cum e să ţi se lărgească pupila de frica că te-ai ucis?! Ştii cum e să te trezeşti în dimineaţă şi primul lucru pe care să-l faci e să plîngi ? Să plîngi fir-al naibii! Să plîngi fiindcă nu mai e suflet în tine! L-ai ucis,l-ai zdrobit cu realitatea asta titanică odată cu renunţarea la cel mai mare vis al tău : Să fii tu însuţi.
Mi-e dor de el...Mi-e dor de zilele lungi şi leneşe de visare,de pulsul,de viaţa din vene! De meditaţie,de observarea detaliilor şi de pasionala căutare a fericirii ! De momentele în care putea să răsară spontan un surîs pe faţă fiindcă am priceput frumosul din jur! Fiindcă viaţa a trecut prin suflet şi el i-a răspuns! Ca în clipele alea în care stai tolănită pe iarbă urmărind cum cad florile de cieş deasupra ta,scăldate în lumină...şi tu inspiri dulceaţa...Acum totul s-a redus la o simplă existenţă biologică. Nu mai e suflet în mine nici măcar pentru ca să fiu depresată! Nu simt nimic...nu mai sunt nimic...din cauza fricii de a-mi urma visele...Aerul pe care îl inspir şi-a pierdut tot gustul...Nu mai e aer...e pur şi simplu 20,95% oxigen, 0,03% bioxid de carbon şi 78,09% azot...Uhhh...Cum să mă regasesc,oare?

......
Stau întinsă pe beton...Îmi plimb vîrful degetelor prin el,închid ochii şi de la amintiri atît de vii simt fire subţiri şi verzi mîngîindu-mi epiderma,strecurîndu-se printre ele...zâmbesc.
Şi brusc răceala betonului devine suportabilă,şi brusc inima în piept se aude cum bate timidă,parcă nu dă crezare nici ea la ceea ce simte pielea,de aia e precaută...Simt cu prin venele reci curge rapid sînge fierbinte! Simt cum în cap mi se strecoară amintirea nopţilor de nesomn şi de eliberator scris,amintirea zorilor de lumină pe care le întîlneam cu o ceaşcă de cafea la geam în plin etuziasm,amintirea cerţilor cu viaţa! –revolta,durerea,analiza,rebeliunea...Amintirea ochilor verzi...da! a ochilor verzi...a liniei cefei,a fiecărui milimetru din faţă şi am impresia că îmi plimb lin şi suav virful nasului şi buzele prin ea...îmi dau lacrimi,lacimi fierbinţi...în numele unei regăsiri,"eşti aici!" aş striga în plină durere,dar îmi muşc buzele şi mă alint în continuare cu tine...Îţi prind faţa între mîini regăsind în ea tot ce am nevoie! : inspiraţia,setea de viaţă,şi inima prinde curaj! O aud! Îmi strigă! Şi pe măsură ce îmi pierd degetele în părul tău negru şi des,văd...Văd cum în abisul din pieptul meu izbucnesc mici scîntei de lumină,agresiv şi îndrăzneţ! "El e! El e!" strig euforică,şi nu-mi pot stăpîni rîsul isteric de fericire!
Te privesc în ochi,în culoarea care mă renaşte şi îi şoptesc reflecţiei mele perfecte în plin tremurici :"el e..."...
Mă cuprinzi spontan sufocîndu-mă în forţa braţelor tale,îmi cuibăresc chipul în umărul tău şi scînteiele devin flăcări! Flăcări care izbucnesc sălbatic! Şi eu îmi încălcesc braţele în jurul fiinţei tale de frica animalică de a-ţi da drumul şi de a te pierde din nou!fiindcă tu...mă renaşti...
Am început să observ din nou împrejur existenţa timpului...îţi imaginezi,am început chiar să îl aud? Creierul s-a trezit dintr-un somn lung şi greoi şi acum pricep de mii de ori mai intens fiece sunet,fiece culoare,fiece trăire! Şi sunt fericită!
Mă vezi atît de vie şi de agitată şi încerci să mă linişteşti...Îţi apropii buzele de urechea mea şi îmi spui blînd : "Cişşş....Aici...acum o să fie bine",şi fir-al naibii! Nu ştiu de ce! Dar la auzul vocei tale,am avut impresia că totul e atît de real : regăsirea,renaşterea! Încît am deschis ochi...Şi totul în jur nu era decît umezeală,frig şi beton...Simţeam adrenalina,inima care dă gata să se spargă! Bătăile tot mai rapide şi mai rapide,pereţii care îi crăpau încet! Mi se dilată pupila de frică într-atît de mult încît ai impresia că ochii nu-mi sunt albaşti,ci negri! Încerc să te caut înebunită,dar nu te găsesc şi inima e aproape gata să cedeze! La un moment de descurajare îmi ţintesc ochii la încheietura mîinii drepte....Cicatricile lungi,late şi urîte pe lîngă venele verzui-albastre...Şi atunci amintindu-mi de mine i-am şoptit inimioarei:"Gata,micuţa...gata...Cişşş...viaţa ne iubeşte..."....Ideea morţii,salvarea de ea mi-a dat iluzia că trăiesc pentru un motiv...şi inimioara a înţeles...Liniştindu-se şi bătînd acum calm pentru a menţine cîtuşi de puţină sensibilitate în mine,în amintirea ispititoare a scînteiei m-am ridicat şi am pornit în căutarea ta....

Colectat intr-o saptamina )

Dare to Dream !



Imaginează-ţi pentru o secundă că nimic nu mai contează...Imaginează-ţi că azi eşti liber să faci tot ce îţi doreşti şi imaginează-ţi că nu-ţi pasă! Imaginează-ţi că viaţa te iubeşte la nebunie şi că tu o iubeşti şi mai mult deîndată ce te-a ales pe tine să te naşti! Imaginează-ţi că azi te duci la fiecare persoană pe care o iubeşti şi îi sufoci într-o îmbrăţişare călduroasă,că suni pe o anumită persoană din simplul motiv că ţi-e dor să-i auzi vocea! Imaginează-ţi că te trezeşti în dimineaţă cu parfumul lui sau al ei în părul tău şi ţi-e sete nu de o cafea,ci de o sărutare!
Imaginează-ţi că azi eşti fericit ! Iar deîndată ce îţi imaginezi...totul este posibil...Dă-i drumul gîndului să zboare! Şi niciodată,dar niciodată...să nu te întrebi unde te-ar putea duce...







Eternitate.



Daca as sti ca maine ar fi ultima zi din viata mea...ca odata cu primile raze ale diminetii,strecurindu-se prin geam o sa-mi pierd suflarea...as vrea ca in acea noapte dinainte,sa adorm in bratele tale...as vrea sa ma tii strins inspirindu-ma in tine cu fiecare git de aer pe care il iai plimbindu-ti fata prin parul meu...As vrea sa imi stringi cit de tare mainile in palmele tale ca sa te simt,ca sa simt prin durere viata care ma iubeste atit de mult deindata ce mi te-a adus ...Ai fi cuibul meu si altarul meu de ultima ruga...sunetul plaminilor tai flaminzi de mine si a inimii tale care imi striga numele din pieptul tau,mi-ar fi cintece de leagan,amortindu-mi lent fiecare nerv ca sa nu simt dimineata...Linga tine moartea capata un rost...Linga tine ideea mortii ma umple de curaj si fiece lacrima ar fi doar de fericire...
Incerc sa iti spun ceva...incerc sa iti multumesc pentru pulsul din vene,si tu grabit iti sprijini gura de gura mea si apoi imi saruti coplesit de grija si durere ochii,fruntea...si atunci imi dau seama ca n-ar fi trebuit...micuta de mine...de aia imi aplec capul spre pieptul tau si ascult mai departe cintecul de leagan adormind in promisiunea ta de eternitate, in grandiosul iubirii tale anestezice,fir-al naibii!-in bratele tale: scutul anti-glont,in bratele tale ascunsi de Dumnezeu si de moarte,nu stie nebuna ca am murit demult...dealtfel nu pot explica nici decum atita fericire,atit de straina vietii.Lasa sa vie...o sa gaseasca doar 2 cadavre impietrite de demult...







Dublu...



Îmi șterg buzele de tine...și la propriu și la figurat,Viață! Trec agresiv cu dosul palmei,te înjur și scuip. Dă să ne imaginăm că nu ne-am cunoscut niciodată,că nu ți-am cunoscut parfumul, și că nu ți-ai plimbat palmele pe linia cefei fele. Să ne imaginăm pentru o secundă că suntem doi străini care nu am fost niciodată meniți să fim împreună...Să ne imaginăm,că nu ai făcut niciodată ca sîngele să-mi alerge nebun prin vene......Să ne imaginăm că nu am văzut niciodată soarele,că niciodată nu am privit stelele plină de tine,de promisiunile tale! și că habar nu am ce gust are aerul în plămînii mei...că niciodată nu ți-am aparținut. Brusc simt cum îmi crapă capul de durere,de presiune,de un sunet ascuțit care îmi taie timpanul,îmi apuc înebunită tîmplele,firele crețe de păr blond între degete și în plină durere dispar...Mă diminuez brusc într-o copilă de 16 ani cu ochi gigantici și sticloși,apoi într-un homo sapiens nu mai mare de 9 ani și intensiv tot așa...în descreștere ...pănă ajung la un embrion-un omuleț roz-străveziu cu degete minuscule și o inimă care bate agresiv în plină dorință de tine! În plină luptă pentru tine! Pînă cînd inimioara se oprește și în locul ei izbucnește o lumină albă și se aude un zgomot constant de o singură notă înaltă...Renunț la tine! Acceptîndu-mi responsabilitatea deplină în fața actului de sinucidere! Te urăsc,urăsc comedia marelui regizor de sus! Cît de logică e moartea mea...Şi ce farsă mare poate să fie uneori naşterea...

frumos de dimineaţă! :D

Vin de la universitate…Am aflat nota de la examenul de engleza şi sunt pur şi simplu încîntată !Am hotărît să merg pe jos azi...m-am gîndit că mi-ar plăcea mult să fiu ceva timp singură cu gîndurile mele,cu vocile din capul meu...Mi-am pus muzica în căşti la volum mediu-cel puţin ca să depăşească zgomotul maşinilor,trec rapind printre oameni pînă ajung pe cărarea aia lunga,aproape pustie şi înconjurată de copaci foarte înalţi,de lîngă parc şi mă ascult...
"Am început ziua de azi atît de bine ! În localul preferat de lîngă liceul absolvit,servit o ceaşcă mare de cafea lîngă o persoană atît de plăcută ! Îmi place de Dumitru...E ok,un pic indecis,dar e doar mai bine aşa...îmi place aşa...Doamne cît de bun e aerul ăsta,cît de dor îmi era de el ! Am impresia că se strecoară primăvara cu cel mai mare tupeu în luna lui ianuarie !
...cît de bine e cînd e linişte...şi îmi place atît de mult parfumul pe care îl port ! toată lumea care mă îmbrăţişa azi pur şi simplu mă sorbeau în ei !Cît de bine e să fii singură !Mi-e dor de scris...Aş scrie chiar în secunda asta ! Termin sesiunea şi mă apuc să continui romanul ăla...Vine vara şi dispar pentru o lună în leagănul meu ...Cît de dor mi-e de munţi !De dimineţile răcoroase,de aerul de după ploaie !De tolanitul leneş pe iarba aia verde din dealurile mătuşii Niţa Lupului !
...hmm I love my blog ! :D Şi din zi în zi e tot mai vizitat! Hmm...asta nu-mi prea place,cred...
...Hmm...cît de fain sună şi piesa asta din căşti...Mă şi văd:Tolănită în iarba aia şi G. lîngă umărul meu...încălziţi de soare,uşori în fericirea noastră ca păpădia suflată de vînt...le şi văd!Sunt o grămadă! Sunt peste tot! Sunt în părul lui negru şi des...I le scot grijulie una cît una,iar G. îşi sprijină vîrful nasului de ceafa mea,mă inspiră tandru în el şi mi-o sărută...
Încă 4 luni...Încă 4 luni...Încă 4 luni pînă la tine...Tre să-mi iau chitară!Tre să-mi iau chitară!Tre să-mi iau chitară!
....Unii ochi sunt fenomenal de frumoşi! Atît de luminoşi ca pe cei de dimineaţă ai lui D. nu am mai văzut niciodată! "Pff! Parcă tu n-ai nimic de a face cu asta!" o şi văd replicînd pe Dănuţa:)...Hmm-nu vreau să ştiu :)...
Hey !Inimoară...Ce mai faci ? Te iubesc atît de mult...atît de mult,nebuno !Iubesc să trăiesc prin tine !Tu eşti ochişorii mei !Compasul meu micuţ ! Îţi mulţumesc,nebuno pentru fiece direcţie pe care mi-ai arătat-o...".Pe cînd m-am deşteptat din visarea mea,mi-am dat seama de surîsul discret de pe buze...Mergînd trec pe lîngă un băieţel micuţ care îmi zîmbeşte înapoi muţumit şi euforic! Cît de scump e!!! În aceeaşi secundă îmi dau seamă că seamănă enorm de mult cu un prieten din copilărie! "El e! El e!" mi-am auzit vocile din cap zguduindu-mi timpanele!Deodată mi-au apărut rapid secvenţe din trecut în cap : jucatul cu îngheţata,alergatul prin locurile pe care doar noi le ştiam,cum micuţă veneam la poarta casei lui şi îl strigam să iasă afară să ne jucăm,cum stăteam ascunşi în primăvară sub copacii de cireşi încărcaţi cu flori albe,euforia,pulsul,viaţa,copilăria!Mă apucă din nou un dor imens al locurilor alea,al leagănului,al munţilor mei,al satului ăla românesc!Şi exact în momentul în care am vrut să-l strig pe nume mi-am spus dezamăgită:"...stai! Stai,Augustina...e mare deja...e însurat deja...e mare...nu e el...".Am trecut cu vreo 20 cm de băieţel şi m-am întors surprinzîndu-l făcînd acelaşi lucru! Mi-am atins arătătotul de vîrful nasului de cîteva ori,mi-am ridicat bărbia şi i-am zîmbit larg,se opri pe loc,îmi flutură grăbit din mînă şi rîse zgomotos,apoi se grăbi să o ajungă pe mama sa din urmă...Copilaşul ăla chiar mi-a făcu ziua!
Se înserează cîte puţin,îmi grăbesc pasul,îmi muşc euforică buzele inspirînd poteca,copacii visele în mine! Acasă,acasă,acasă!...Sunt extenuată,dar fir-al naibii,atît de fericită! :D Suflă vîntul şi exact în direcţia mea "mmm!pur şi simplu îmi ador parfumul!:D " !




p.s : piesa din căşti! :))) http://www.youtube.com/watch?v=gKxnsY2dBaY

teoria Visului sau Ocupaţia: consumator de vise

Spre deosebire de ceilalţi îmi place pur şi simplu să mă opresc în loc şi să privesc totul împrejur de parcă abia am descoperit acel loc,deşi cu siguranţă am trecut pe acolo de sute,de mii de ori! Trăiesc din vise...Visele mă menţin în viaţă,şi atîta timp cît o să pot crea 2 la 1 distrus,o să exist! Visele sunt minciuna aia care îţi aduc zîmbetul în cele mai sumbre clipe ale vieţii,visele sunt drogul pe care îl iau ca să scap de realitate,anestezicul pe care mi-l înfing în venă ca să scap de durere...
"Mâine o să fie bine...","Mâine o să scriu ceva şi mai bun!...","Viaţa mă iubeşte!", "O să-mi încîlcesc braţele în jurul gîtului lui şi o să-i şoptesc zîmbăreaţă cît de mult îl iubesc...şi el,o să mă iubească", "O să-mi reuşească!O să-mi reuşească!O să-mi reuşească!"...
Iar odată cu fiece vis împlinit mă descoper pe mine,şi fiece vis creat,tot mai îndrăzneţ şi mai îndrăzneţ,îmi pun la încercare curajul de a merge spre el.
Visează acei care înţeleg că realitatea nu e cel mai bun loc pentru ei,visează optimiştii care ştiu că viaţa o să ne lovească,dar care îşi spun:"hey,putea să doară mai tare..." fiindcă undeva,într-un colţ întunecat al sufletului,o iubesc! Visează acei care şi-au dat prea multe întrebări în viaţă şi au găsit prea puţine răspunsuri,dar ştiu că n-au încotro şi viaţa trebuie trăită.
Visez fiindcă sunt motivată de toate cele scrise.
Eu sunt tot ce s-a împlinit vreodată şi ce n-o să se împlinească niciodată din buzunarele mele pline cu vise. Şi atîta timp cît o să visez absolutul cu cel mai mare tupeu,în timp ce restul o să fie plaţi,comozi şi totalmente seci,în ochii lor o să fiu stranie.
Visul în sine reprezintă pentru mine Regăsirea,refugiul în mine,iar regăsirea în sine este punctul culminant al căutării de sine....şi mă caut prin actul scrisului,prin fiecare cuvînt pe care îl scriu,ca în final,după ce citesc textul să-mi spun:"uite-mă...","aici eram... : )".

Prea curînd...

Mă sufocă mai mult ca orice gîndul că mă apropii de 20 de ani...A mai rămas juma de an şi cad în panică văzînd timpul atît de nerăbdător şi atît de neascultător...Dar mai presus de frica ascendentă care ma aduce la un punct critic,e stropul de luciditate,de fărimitură a vieţii pe care o pricep cu cea mai mare exactitate :
Nu trebuie de ratat momentul! Unele lucruri se fac la anumite vîrste...Şi acum am impresia că am ratat un lucru mare:...La fiecare vîrstă iubeşti diferit,şi niciodată nu o să iubesc aşa cum aş fi putut iubi la 18 sau la 16...ştiu că o să iubesc altfel-o să iubesc cu picioarele pe pămînt...
Am ratat momentele care umplu cu adevărat valiza de amintiri a vieţii...Nu am avut parte de clipe în care să fi stat amîndoi tolăniţi în iarbă,jucîndu-ne cu degetele printre care se strecoară razele de soare şi citindu-ne ochii....imaginîndu-ne cum o să fim împreună pentru totdeauna,în plină naivitate şi în plină lipsă a fricii că lucrurile se schimbă...întotdeauna.Clipe în care să fi mers pe şosea cu 180 la oră,evadînd de oraş,de aglomeraţie,de oameni fiindcă nu ne pasă şi fiindcă...pur şi simplu...ne iubim...Clipe în care el să devină cămaşa pe care o port în dimineaţă,muzica care apare din senin în cap şi pe care o ador,parfumul pe care să-l tot caut în plete şi dorul care mă aduce la lacrimi pe semne ce înţeleg că parfumul dispare...Clipe în care să nu ne pese de nume şi de realizările pe care le poartă fiindcă tot ce pricepe creierul nostru hipnotizat e prenumele,prenumele care ni se pare cel mai frumos existent pe lume! Clipe în care să adormim îm braţele unui altuia sub cerul plin de stele după ce înainte de asta am încercat să le numărăm şi să le împărţim copilăreşte între noi...Clipele în care "te iubesc" să nu fie bine gîndit,analizat în sine şi pus la dubii,ci să fie unul spontan şi sincer,spus la cel mai nepotrivit moment!
Cît de mult mi-am dorit clipe din astea!
Nici o dragoste nu e mai sinceră şi mai mare,mai ameţitoare şi mai uimitoare ca dragostea de pînă la 18 ani...Dacă nu ai cunoscut absolutul cu toată durerea şi fericirea lui aduse le extreme,nu ai să-l cunoşti niciodată...
Pînă la 18 iubeşti cu toată fiinţa ta! Cu tot universul din tine! Cu tot entuziasmul şi cu toată inima! Inspirînd în tine drogul amorului cu toată hapsînitatea...După 18 se strecoară creierul...După 18 niciodată n-ai să te avînţi să iubeşti pe cineva,practic un necunoscut, cu toată sinceritatea şi încrederea fiindcă simţi că trebuie să fiţi împreună!Fiindcă dintr-o dată adori fiecare milimetru din el!După 18 îţi pui întrebări şi eşti oarecum mai precaut,după 18 n-ai să iubeşti niciodată fără să cunoşti bine persoana,deşi ţi-ai dori la nebunie să poţi...Şi cred că pe măsură ce înaintăm mai mult în vărstă,şi creierul înlocuieşte tot mai mult inima....
Te învinuiesc pentru faptul că nu ai fost acolo cînd am fost de 16 sau de 17! Te urăsc pentru asta! Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă implorîndu-mă să uit că sunt de aproape 20...







dedicat,surorii mele :Corina.