de parcă aş sta la margine de prăpastie... şi tu eşti pămîntul de sub picioare, desculţă îmi adîncesc degetele în tine ca să mă ţin, ca să nu cad.
şi nu cresc... nu prind aripi, şi nici nu mă fac mai mică, nu mă transform, nu mă pierd, nu mă regăsesc, pur şi simplu încerc să prind rădăcini în tine ca să nu cad... în faţa mea nu e nimic decît infinitul, fără început şi fără de sfîrşit, cerul imens în care nu-i înţeleg marginile, doar nuanţele norilor – da parcă ţi s-a luat albastrul ochilor şi l-au dizolvat creînd dimensiuni. De frica necunoscutului tac. De frica necunoscutului nu păşesc înainte... de parcă nici nu aş vrea să ştiu cum e fără tine – dar eşti pămînt, rece ca pămîntul, mut ca pămîntul, greu ca pămîntul, şi iubindu-te... iubindu-te visez să mă adîncesc în tine decît să cad în spaţii străine. Iubindu-te îţi dăruiesc grai, îţi gîndesc iubiri, îţi proiectez suflete şi desenez lacrimi sincere pe obrazul tău... pînă cînd o să mi se termine creioanele, culorile, viaţa... şi o să vreau să sar.Şi necunoscutul o să îmi pară mai cunoscut ca tot ce am ştiut vreodată. Fiindcă eşti pămînt, iubite... eşti pământ.

lovedust

    Mişcă-ţi buzele tremurînde deasupra frunţii mele, de parcă nu ai şti cum să îmi faci dragoste. Strecoară-ţi mîna sub mine ca să-mi mîngîi spatele cu palma ta caldă... şopteşte-mi la ureche " te iubesc ... te iubesc... te iubesc  ". Respiră. Respiră... tot mai des şi mai des, dilatîndu-mi cu suflarea ta pupila-mi, preschîmbîndu-mi albastrul ochilor în negru, ca să te uiti prin el şi să vezi inima mea undeva la prăpastia fiinţei mele, strigîndu-ţi numele. Respiră.

Apropie-ţi gura de urechea mea, ca să îmi dai de ştire că eşti aici - în întregime. Strînge-mi nebuneşte umerii albi cu toată tandreţea forţei tale, de frinca de a nu te pierde în noi, sărută-mi grăbit conturul gîtului şi închide-ţi strîns pleoapele ! eşti praf...

Greutatea trupului tău s-a preschimbat într-un praf auriu şi plin de sclipiri, aşezîndu-te lent peste mine... În liniştea oboselii leneşe te culeg. Te culeg de pe ficare milimetru din mine, găsindu-te pe vîrful nasului, printre gene, la încheieturile mîinilor, împrăştiat pe vîrfurile înflorite ale sînilor, pe glezne, eşti pese tot. Te grămădesc în palmele mele şi în noapte te port afară ca să îţi dau drumul într-un zbor înalt. Şoptesc deasupra mîinilor strînse într-un pumn micuţ, deasupra trupului tău fărîmiţat, o rugă, trădînd sufletul într-o sfîntă şi umilă mărturisire " te iubesc... " . Mă apropii de o prăpastie, ridic uşor mîinile şi zîmbitoare îţi şoptesc " zbori  ", suflîndu-te uşor în aer. Zbori, ridică-te sus, iubite... înalţă-te, dizolvă-te, dispari... împrăştie-ţi praful trupului tău peste stele, eu, o să stau pe pămînt şi o să aştept să cadă, să bombardeze patul meu cu tine - purtător de vise. Zbori, zbori în linişte, sunt aici... te privesc, te veghez, te iubesc. Îprăştie, contaminează tot universul cu noi şi înalţă-te. Înalţă-te din iubire. Zbori, zbori, iubite ! Zbori ca să cazi împreună cu toate planetele şi cu toţi meteoriţii şi cu toate galaxiile pe care le-ai atins, la pătuţul meu. Eşti înalt. Eşti înalt, iubite... Şi dragostea ţi-e înaltă.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=eg3F4zpOdK8#!    sunetul care m-a inspirat.