... dacă mîine ar fi ultima zi din noi... aş sta întinsă lîngă pipetul tău şi aş număra paşii degetelor mele de la buric pînă la gura ta... privind cum degetele palide paşesc pe pielea ta moale... şi n-aş uita nici un milimetru din tine. Ţi-aş asculta repiraţia şi mi-aş desface larg palma ca să ating cît mai mult din tine... apoi aş închide ochii... Suntem numai noi... două păsări şi zburăm cu viteză, străbătînd norii în toate nuanţele lor, tot mai departe şi mai departe... iar cînd ajungem deasupra lor, ne prindem într-o strînsă îmbrăţişare şi ne dăm drumul... stau culcată deasupra ta şi facem dragoste în aer... în aer mă pierd în tine, mă preschimb în pilea ta, te prefaci în valurile care trec prin carnea mea, iar gura ne este lipită într-o sărutare disperată, tot mai vii şi mai vii, mai plini, mai împliniţi şi mai pulsanţi pesemne ce ne apropiem de moarte. Şi uite că atunci cînd ne-au mai rămas cîţiva milimetri de pămînt eu brusc deschid ochii, pupila-mi neagră detalîndu-se de frica nebună de a te vedea fărîmiţat şi apoi împrăştiat în mii de particole de praf aurit în aer !


Se strecoară un fior rece prin trupul meu şi speriată desfac pleoapele... eşti aici, pe acelaşi cearceaf cu mine... şi afară e noaptea de vară. Eşti aici, şi fără să ma întrebi unde am fost, îţi apropii buzele de urechea mea ca să mă linişteşti, iar vocea ta mai suavă şi mai grijulie ca oricînd îmi şopteşte: " Cişş... sunt aici, iubito..." ... de parcă ai fi fost cu mine.

Dacă mîine ar fi ultima zi din noi... s-ar prăbuşi toate păsările din aer în numele nostru, ar cădea norii de pe cer... iar noi am asculta dezastrul în liniştea îmbrăţişării noastre... fiindca cu tine orice sfîrşit înseamnă început.