joi, 15 decembrie 2011

... dacă mîine ar fi ultima zi din noi... aş sta întinsă lîngă pipetul tău şi aş număra paşii degetelor mele de la buric pînă la gura ta... privind cum degetele palide paşesc pe pielea ta moale... şi n-aş uita nici un milimetru din tine. Ţi-aş asculta repiraţia şi mi-aş desface larg palma ca să ating cît mai mult din tine... apoi aş închide ochii... Suntem numai noi... două păsări şi zburăm cu viteză, străbătînd norii în toate nuanţele lor, tot mai departe şi mai departe... iar cînd ajungem deasupra lor, ne prindem într-o strînsă îmbrăţişare şi ne dăm drumul... stau culcată deasupra ta şi facem dragoste în aer... în aer mă pierd în tine, mă preschimb în pilea ta, te prefaci în valurile care trec prin carnea mea, iar gura ne este lipită într-o sărutare disperată, tot mai vii şi mai vii, mai plini, mai împliniţi şi mai pulsanţi pesemne ce ne apropiem de moarte. Şi uite că atunci cînd ne-au mai rămas cîţiva milimetri de pămînt eu brusc deschid ochii, pupila-mi neagră detalîndu-se de frica nebună de a te vedea fărîmiţat şi apoi împrăştiat în mii de particole de praf aurit în aer !


Se strecoară un fior rece prin trupul meu şi speriată desfac pleoapele... eşti aici, pe acelaşi cearceaf cu mine... şi afară e noaptea de vară. Eşti aici, şi fără să ma întrebi unde am fost, îţi apropii buzele de urechea mea ca să mă linişteşti, iar vocea ta mai suavă şi mai grijulie ca oricînd îmi şopteşte: " Cişş... sunt aici, iubito..." ... de parcă ai fi fost cu mine.

Dacă mîine ar fi ultima zi din noi... s-ar prăbuşi toate păsările din aer în numele nostru, ar cădea norii de pe cer... iar noi am asculta dezastrul în liniştea îmbrăţişării noastre... fiindca cu tine orice sfîrşit înseamnă început.

miercuri, 9 noiembrie 2011

eu nu te iubesc.

Te apropii lent de mine... prin lumina vagă care străpunge întunericul în care m-ai încălcit... şi îmi faci sunetul ala din buzele tale cu care obişnuiam să îmi unesc respiraţia: " Cişşşş ..." – ca să mă liniştesc. Ca să mă amorţeşti. Ca să mă adormi. Te pui în genunchi în faţa trupului meu tremurînd de frică şi îmi cuprinzi picioarele împătimit de o durere pe care n-o pot înţelege. Apoi... apoi îţi întinzi mîna implorînd cu ochi-ţi albaştri pe a mea... nu îţi rezist, nu am ştiut să îţi rezist niciodată... micuţa, naiva, neajutorata... Îţi întind mîna cu palma încă umedă de la lacrimile pe care abia mi le-am şters... Îţi întind mîna, iar tu... tu îţi apropii suav buzele de încheietură, treci jucăuş cu vîrful nasului prin ea şi surîzi... ridicîndu-mi şi mie colţul gurii mici. Săruţi încheietura, îţi lipeşti obrazul de ea într-un haos sentimental pe care nu-l înţeleg... Îţi ridici ochii şi mă străpungi pînă în adîncurile sufeltului meu, iar în timpul ăsta scoţi o lamă şi o adînceşti uşor în carnea încheieturii mele. Icnesc de durere dar nu-ţi pot zice nimic fiindcă ochii tăi îmi strigă:" Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! "... Treci sadic de încet cu bucata aia subţire de fier prin carne şi tot ce simt e lichidul fierbinte scurgîndu-se prin părţi... tot ce aud în liniştea noastră e " Te iubesc ! ".... Mi se moaie genunchii, pielea trupului albeşte tot mai mult, cad sprijinindu-mă în palmă şi doare ! Doare ! Doare ! Îmi plec capul într-un plîns isteric " Te iubesc ! " îmi stigi de parcă mi-ai ordona, spulberînd liniştea ! " Te iubesc ! " îmi mai strigi odată ! Şi îmi ridic capul... Tu- îmi zîmbeşti mulţumit. " Te iubesc " îmi mai spui odată cu o voce dulceagă, şi lama tot mai taie... Aud cum taie...


Mi se întunecă în faţa ochilor... şi trupu-mi devine tot mai greoi, mă pierd pe măsură ce pleoapele mi se lipesc tot mai mult una de alta... Cad. Podeaua de beton e umedă... simt doar cum mi-ai dat drumul la încheietură... cum mîna cade în balta roşie...

- Păcat că n-ai mai putut... Eu te-am iubit.

Ieri ai făcut dragoste trupului rece de pe jos.

marți, 18 octombrie 2011

208

visez ca intr-o zi nu o sa-mi pese. visez ca intr-o zi nici macar eu nu o sa ma pot opri, ca “ Eu “ nu o sa fie un motiv sa ramin, ci un motiv sa plec… Visez ca intr-o zi o sa inghit un pumn de pastille, atitea pastille cite zile avem impreuna si visez ca nu o sa te doara… doar stiind ca nu o sa te doara o sa pot pleca…

visez la cerul de toamna devreme… cerul instelat, cerul urias, cerul liber ! amintindu-mi cum in noaptea aceea, stind amindoi sub patura, imi plimbam virfurile degetelor pe fiece milimetru din corpul tau, de parca ai fi o icoana, o statuie mult prea sfinta si de aia nu indraznesc sa te murdaresc cu intreaga mea palma…
visez ca poate intr-o zi o sa fie bine… visez ca o sa-ti fie bine si tie, nu numai mie. Visez cum afara bate vintul strapungind frigul prin maduva oaselor, iar eu ma ascund in imbratisarea ta. Visez cum n-ai sa ma lasi niciodata sa inghet… Visez cum lacrimile nu mai au un gust sarat, ci unul dulciu, de caramel sau vanilie poate, ca sa-mi para bine macar o data ca pling.
visez la renastere… si sper ca de fiecare data sa te reintilnesc pe tine, sa te reintilnesc ca sa ma aprinzi, sa ma stingi si sa sufli cenusa mea de pe o stinca inalta intr-o noua existenta. Te visez pe tine… mai obosit, mai ranit, mai pierdut, mai suferind – eu ? numar zilele.

asa am vazut eu textul... http://www.youtube.com/watch?v=c0VKlQl5fOc

luni, 12 septembrie 2011

-            da, da, eu cred în dragoste ! Cred că există o persoană care de fiecare dată cînd te atinge îţi dă atîta emoţie încît ţi se ridică fiece firicel de păr cîtuşi de mărunt de pe mînă... da ! da, eu cred că dragostea salvează ! că dragostea tămăduieşte suflete oricît de frînte ! eu cred că cea mai mare minune e să te trezeşti în fiecare dimineaţă lîngă cel pe care îl iubeşti, tu nu, iubite ?... eu cred că atîta timp cît iubeşti pe cineva nu ai să simţi niciodată nevoia să cauţi aşternutul altcuiva, tu nu, iubite ?... eu cred că întotdeauna ai să faci dragoste cu cel pe care îl iubeşti, chiar şi dacă ţi-ar părea că o să faceţi sex, oricum la sfîrşit înţelegi că ai făcut dragoste şi că doar asta ai putea să faci cu trupul dezgolit de alături, tu nu, iubite ?... eu cred că devii dependent de persoana iubita şi că ai nevoie de ea ca de aer, şi mai presus de toate – că nu e un lucru rău, tu nu , iubite ?... eu  chiar cred că dragostea adevarată are doar tendinţa de amplificare, de creştere şi nu de diminuare, fiindcă atunci nu mai e dragoste.... tu nu, iubite ?... eu cred în reîncarnare şi că sufletele pereche se reîntîlnesc timp de şapte vieţi... eu cred că noi doi ne-am fost predestinaţi... tu nu, iubite ?... Eu cred că mi-aş da şi viaţa pentru tine... stai, să nu-mi răspunzi, iubite...

miercuri, 17 august 2011

dumitru.

... am sa ramin. am sa fiu acolo cind nimeni nu o sa mai fie. si o sa respir cind nu o sa mai aiba nimeni aer, caci l-am ascuns in plaminii tai. si o sa am suflet cind nimeni nu o sa-l mai aiba, caci l-am ascuns adinc in tine... doar ca sa-ti pot sopti " am sa ramin ".
... am sa ramin. si cind nu o sa mai fie apa o s-o iau de pe obrazul tau cind ma vezi suferind.
cind toti o sa-si piarda vederea, eu o sa-mi plimb palma, virfurile degetelor pe chipul tau si o sa vad mai multe... mai multe decit au vazut ei intr-o viata intreaga. si cind cu totii o sa-si piarda auzul, eu o sa-mi lipesc urechea de pieptul tau si vibratiile inimii tale o sa-mi sparga surzenia... ca sa pot sa aud cum ai sa-mi spui " ramii ! ".
... am sa ramin. si cind cu totii o sa fie coplesiti de ura, eu o sa fac dragoste cu tine. cind toti o sa se piarda in ei insisi, eu o sa ma regasesc in tine, in fiecare milimetru din pielea ta, in sarutarea ta, in fiorul carnii din tine cind ne unim. Cind o sa crape pamintul, iubite, o sa ne intindem mainile unul catre celalalt si o sa-l lipim intr-o strinsa imbratisare, fiindca ti-am promis " am sa ramin ".


http://www.youtube.com/watch?v=DFWgbcvFoXQ&feature=related notele doar completeaza cuvintele )

vineri, 8 iulie 2011

Puls

În luna lui Iulie mă trezesc cu El sub cearceaf... se strecoară lent şi în linişte prin geam şi pătrunde prin fisurile materialului pe pielea mea... sărutînd-o. Se strecoară printre genele mele grele şi îmi strigă numele... În lumina ambiguă, în galbenul ceţos desluşesc promisiuni... Desluşesc că azi o să zîmbesc imaginii somnoroase din oglindă... Azi o să-mi mai construiesc un vis în memoria celor două distruse...Azi o să port o pereche de jeanshi vechi, o bluză feminină, lărguţă şi foarte lejeră, şi unicul meu machiaj o să-mi fie zîmbetul, şi azi o să fiu frumoasă. Azi o să citesc sub cerul liber, întinsă pe iarbă sperînd că poate sunt cîtuşi de puţin scriitoare... Azi ca şi ieri mă întreb ce aş fi făcut dacă azi ar fi fost ultima zi din viaţa mea ? şi răspunsul e acelaşi, însoţit de un surîs jovial – Nimic. Mult prea resemnată ? Nu.. pur şi simplu îmi pare cinic să încerci să-i dai un rost vieţii în ultimile secunde, să forţezi asta, cînd ar fi trebuit să o conştientizezi în mod natural pînă acum... oricum n-ai să poţi minţi niciodat viaţa.


Azi o să-mi lipesc strîns gura de a lui, iubindu-l. Pe atît de strîns încît o să ajungem să respirăm pe nas cu aerul ce a fugit din plămînii unui altuia – Circuitul închis al iubirii. Azi o să fiu fericită ca să uit de nefericirea de mîine...

Deschid alenea pleoapele şi văzînd lumina, Soarele mărturisesc dulceag : " te iubesc... " şi în timpul ăsta gîndul îmi zboară la sunetele unor strune de chitară, la mirosul pielii omuleţului cu ochi albaştri, la aerul de după ploaie, la hoinăritul prin parc, prin oraş din plăcere, din linişte, la nopţile cu stele fără modestie în strălucirea lor, la teancurile de cărţi de pe masă, la îmbrăţişări, la lacrimi, la sunetul bătăilor inimii, ... - la viaţă.

miercuri, 29 iunie 2011

De ce înşeală bărbaţii

De ce înşeală bărbaţii ? Fiindcă pentru o clipă uită că sunt iubiţi şi că iubesc... Pentru că într-un moment al vieţii le pare ridicol şi o minciună dulce că femeia de lîngă ei îl iubeşte în milimetri trup şi suflet, totul ! Fiecare bucăţică din pilea şi sufletul lor... fiindcă nu au încredere în ei înşişi.


Fiindcă pentru o fracţine de secunsă cred că cealalta care îi aşteaptă acasă o face din obişnuinţă sau datorie, şi nu dintr-o mare dragoste. Fiindcă le pare că nu o ştim, deşi o ştim înainte ca ei măcar să înşele. Fiindcă le pare că nu o să aflăm, fără să bănuiască cît de înjositor pentru noi e să le spunem în faţă: " Ştiu... ", de aia tăcem.

Fiindcă într-un moment de ceartă cu soţia, iubita, cu unica, a apărut cea de-a doua, aparent mult mai înţelegătoare şi mai caldă... fiindcă asta caută ei întotdeauna- Căldura maternă. Şi după epuizarea sentimentului în cîteva minute îşi dau seama că au greşit. Fiindcă greşesc... Fiindcă cu adevărat nu au vrut niciodată să se răzbune.

Fiindcă cred că e vina ta... şi pentru nişte fiinţe atît de puternice, sunt mult prea slabi ca sa ducă pe umeri o astfel de greutate, o astfel de culpă... atunci aruncă totul asupra ta... şi abia după ce văd cum te stingi lent, cum pieri, mor înaintea ta.

Şi din orişicare motiv nu ar face-o, oricum te iubeşte... Confuzi. Bizari. Diferiţi. Fiindcă dacă o femeie ar înşela... de fapt ea nu înşeală niciodată... ea face dragoste cu cel pe care îl iubeşte.

miercuri, 8 iunie 2011

absolutul.

... mergînd prin nişte coridoare înguste te caut. Prin îmbulzeala de oameni, prin furnicarul ăsta nebun cu mii de mirosuri, miros de parfum mai ieftin şi de parfum mai scump, mai strident şi mai discret, miros de praf şi de transpiraţie, miros de agitaţie şi de grabă, te caut pe tine... şi nu ai cum să fii aici, pur şi simplu nu ai... dar încearcă şi spune asta conştiinţei mele, conştiinţa care în toată duhoarea asta străină încearcă să-ţi găsească mirosul drag, dulciu de vanilie al pielii tale, de parcă ar fi gura mea de aer proaspăt.
Te caut. Te caut nebună. Răscolind aerul cu plămînii mei. Te caut ca să-mi spui că eşti aşa cum eşti şi că nu o să te schimbi niciodată. Te caut ca să te străduieşti să mă iubeşti şi să nu te străduieşti să nu mă răneşti. Te caut ca să te iubesc mai presus de mîndria mea şi ca să mă întorc de fiecare dată. Te caut ca să mă ascund în braţele tale. Te caut ca să-mi cer iertare pentru tot ce am făcut şi pentru tot ce o să fac, sperînd că poate într-o bună zi ai s-o faci şi tu şi n-ai să stai pur şi simplu să-mi dai mesianic ascultare şi iertare. Te caut fiindcă mi-ai dăruit viaţă... fiindcă oricare nu ar fi viaţa: în îmbrăţişările tale sau în afara lor, oricum doare... doar că fără tine doare mai mult.
Te caut în plina certitudine a faptului că mă iubeşti şi fiindcă idee nu am ce se petrece acum în capul tău.
Te caut fiindcă dacă eşti rece e vina mea, dar o ştii prea bine că e a noastră. Fiindcă dacă eşti rănit e vina mea şi atunci e vina noastră. Fiindcă dacă sunt rănită e vina mea şi atunci e vina noastră.Fiindcă te iubesc atît de mult încît nu îţi cer nimic, nici măcar să-mi uşurezi confesiunile care te îngreunează doar ascultîndu-le.
Îţi caut mirosul fiindcă martirul a ajuns să-şi iubească disperat călăul... şi fiindcă o să-l iubească întotdeauna... chiar dacă decide să-i păstreze capul.


fon muzical: http://www.youtube.com/watch?v=dx7sLNyIeQk

luni, 6 iunie 2011

EROS

Ţi-aş tăia buzele, ţi le-aş rupe ! Cum ?... cum au îndrăznit ele să sărute gura alteia după ce le sărută pe ale mele... cum de au îndrăznit ele să se plimbe pe pielea alteia după ce mie mi-au promis iubire ?! Zi-mi că nu e vina ta ! Zi-mi că ele sunt de vina... buzele. Zi-mi şi o să-ţi dau crezare...
Cum de au îndrăznit palmele tale să-i strîngă coapsele după ce mi-au mîngîiat mie chipul ? De parcă ar fi o basma albă cu care ştergi trupul unui copil şi apoi pe al unei uşuratice ca după să ştergi din nou trupul copilului. De ce mă murdăreşti în halul ăsta, iubite ? Unde nu ţi-am fost eu destulă ?
Ţi le-aş coase... ţi le-aş cose de inima mea ca să simţi cît de mult mă doare... ca să simţi cum se despică carnea din ea ! Mai fă... mai fă dacă vreai să te eliberezi şi să rămîi cu două bucăţi de ţesut care iubea, în schimb cu mîinile dezlipite. Omoară-mă.

Cum de a îndrăznit nasului tău să-i placă mirosul transpiraţiei ei şi mirosul trădării din aer cînd în primăvară ţi-l ascundeai la gîtul meu inspirîndu-mă toată în tine... eu cu puţină vanilie, caramel, zîmbet şi viaţă. Pregătindu-mă de fiecare dată înainte să te întîlnesc. Alungă-mă din plămînii tăi.
Cum de ai îndrăznit tu pe cele două picioare ale tale să te îndrepţi conştient spre ea ? La fel de conştient, la fel de calm,la fel de sigur, la fel de dornic ca şi atunci cînd te îndreptai spre mine. Să ştii că n-a fost asfalt... eu am fost. Peste mine ai călcat plecînd la ea. Am trupul vînăt. Eşti greu. Îngreunat de minciuna ta, de patima ta, de gîndul la mine.

Iartă-mă că am fost totul pentru tine şi că am uitat să fiu puţinul. Eu n-o să-ţi iert niciodată că fiind puţinul m-ai făcut să crezi că eşti totul.

sâmbătă, 28 mai 2011

Imaginează-ţi... Imaginează-ţi pentru o secundă, iubite că nu-s.
Ce-ţi trece prin cap ? Frică ? Panică ? Sau amintirea caldă a privirii mele ?... Imaginează-şi pentru o secundă că n-are rost să mă cauţi... m-a înghiţit pămîntul funerar. Că n-ai să mă găseşti nici pe bănculiţa din parc aşteptîndu-te, nici pe scaunul de alături al maşinii tale zîmbindu-ţi, nici la un colţ de stradă întinzîndu-ţi mîna... Parcă văd lacrima aia îngreunîndu-ţi ochiul... Aşteaptă...nu plînge... mai ascultă. Imaginează-ţi că ieri ar fi putut fi ultima zi în care să-mi fi auzit vocea şi tu nici măcar nu m-ai sunat. Ţi-a fost oare cu adevărat în deajuns sms-ul cu " te iubesc. " ? Imaginează-ţi că ieri ar fi putut fi ultima oară când ţi-aş fi dat o îmbrăţişare ascunzîndu-mi chipul la pieptul tău, ascuzîndu-ţi chipul în părul meu. Oare chiar ai vrut să stai acasă ? Ieri aş fi putut să îţi promit pentru ultima oară că viaţa te iubeşte, ieri aş fi putut să fiu caldă, dulce, grijulie, copilăroasă, luminoasă, iubitoare, visătoare, îndrăzneaţă, fericită ultima oară pentru tine... Ieri ţi-aş fi mărturisit în şoaptă că te iubesc... Ieri am fi putut construi viitorul... Ieri am fi putut adormi unul în îmbrăţişările altuia... Ieri am fi putut să ne privim ore în şir fără să ne spunem ceva... Ieri aş fi putut să mă joc cu vîrfurile degetelor pe pieptul tău şi tu să mă ţii minte mereu aşa – Uşoară.

Azi te-ai trezit fără mine.

...timpul o să treacă... o să trec lent şi eu... Şi totuşi cînd ea o să-ţi facă dragoste aşezată pe genunchii tăi, palmele tale, din memorie, mîngîindu-i pielea spatelui o să-ţi spună că e pielea mea, că e relieful meu, că e senzaţia mea... Mirosul pielii ei o să se preschimbe lent în mirosul pielii mele amestecat cu parfumul ăla dulciu pe care îl iubeşti atît de mult... şi ai să-ţi scufunzi nasul în umerii ei inspirînd hapsîn. Pînă şi vocea ai să mi-o auzi în aer, sunetul surîsului, sărutarea ei pe frunte- sărutarea mea. Şi cu pleoapele închise o să-ţi pară că faci dragoste cu mine, că mă ai deşi nu m-ai avut vreodată, că sunt aici mai vie şi mai pulsantă ca niciodată, şoptindu-mi la ureche ca într-o mare regăsire : " iubito... " ! Şi deschizînd ochii în marea speranţă şi nerăbdare de a-mi găsi chipul ai să te prăbuşeşti din cauza străinei în extazul prezenţei tale...


Sunt aici, iubite...

luni, 23 mai 2011

OMG ) made a poem today ) ! dupa un an de zile !

Salutare, Poezie ...
Se pare că nu ne-am întîlnit demult...
Căzută în a prozei erezie
Mi-e dor de al tău început.

Îţi spun că nu mai ştiu să fac rime,
Mă joc cu ele- atîta tot.
Şi cînd te gîndeşti că în a poeţilor mulţime
Mi-am jurat să te păstrez... şi nu mai pot.

Salutare, Poezie ...
Cît de mult te-ai mai schimbat...
Călicită în grotescul şi alcoolemie,
În greţosul genial al unui ordinar ratat .

Au uitat de metofaoră- prea complicat.
Au uitat de epitet- prea împopoţonat !
Au uitat de filozofie- la universitate las’ s-o facă !
Şi e bogată de poeţi lumea asta prea săracă !

Salutare, Poezie ...
Mă închin căci m-ai creat...
Şi de ştiu să scriu, ţi-o datorez Ţie
-Sfîntul Graal al celui de litere înveninat.

sâmbătă, 21 mai 2011

...hotarit sa le postez abia acum

…nu pleca...mai stai, Soare...
Ascunde-te sub cearşeaful meu şi îmbrăţiţează-mă...îmbrăţişează-mă să simt cum îţi patrund razele în fiecare por al pielii mele umplîndu-mă cu viaţă,cu tine,cu mine...Rămîi...Rămîi, Soare, rămîi...
Rămîi ca să-mi frigi buzele şi ca să mă faci abur...în dulcele amor al dimineţii de la amiază,asfinţit şi seară! Să mă faci abur în promisiunea de a mă iubi şi ieri, şi azi, şi mîine, în mîngîierile grijulii şi sărutările liniştite pe frunte, în braţele tale înfometate de mine, în priviea care mă răscoleşte curioasă de parcă ai fi vrut să ştii mai mult decît faptul că te iubesc, în sunetul respiraţiei tale cînd îmi lipesc pieptul de corpul tău...ca să mă încălzesc. Ca să dispar . Ca să mă nasc .
Rămîi .


Iisus

- Salut, iubite... Salutare, iubire...îţi zic sărutîndu-ţi fruntea însîngerată în timp ce eşti legat de un scaun, mîinile la spate, picioarele prinse şi vocea mea te taine pînă în măduvă de os...
"Salutare, iubite... " îţi şoptesc tot mai des la ureche, surîzînd nervoasă în lacrimi... privind cum îţi scîrţie dinţii de durere... de ai şti cît de mult m-a durut pe mine! De ai şti fir-al naibii ! De aia îmi strecor mîna prin cămaşa ta udă de transpiraţie, îţi găsesc sfîrcul şi îl zîrii uşor cu unghiile –aşa cum îţi place ţie, şi apucîndu-ţi agresiv cu cealaltă mîna părul îţi şoptesc batjocoritor şi suav la ureche : "Salutare, iubire... "...
Mă ridic brusc nervoasă- mă zbat între regret pentru ceea ce îţi fac şi ură faţă de tine- că ţi-aş face mai mult! Îmi strecor nebună degetele prin părul lung încercînd să mi-l smulg din rădăcini, căci închizînd pleoapele te văd pe tine : te văd cum mă ştergeai grijuliu şi lent de ploaia sub care nimerisem odată: buzele, mandibula, gîtul, umerii... te văd cum mă cuibăresc în braţele tale uriaşe ascuzîndu-mă de viaţă, ştiam că în braţele tale nu mă găseşte niciodată, că în braţele tale nu doare...a durut. Te văd cum îmi strîngi chipul în palmele tale ca să săruţi fiecare milimetru din el- eu rîd euforică... Nu rezist ! Îţi privesc trupul înveniţit de atîtea lovituri şi ca o sfîntă ţi l-aş alina cu sărutări de ale mele. Mă ustură ochii de atîta plîns şi apropiindu-mă de tine, găsindu-ţi ochii albaştri ai capului care se ridică frustart şi leneş, sfînta îţi dă o palmă dorind să ţi-l smulgă de pe umeri ! În schimb ţîsneşte sînge pe jos...
"De ce, iubite ?...De ce? " te întreb implorătoare cu o voce tremurîndă sărutîndu-ţi genunchii roşii... " De ce s-a făcut rece ? " Şi în timp ce mă întreb simt cum trupu-i devine lent un gheţar şi cum adie un vînt uşor de la el... "De ce s-a făcut rău ?" şi inima începe să înţape uşor în piept... "Nu-şi dă seama, oare, inimioară, că ne doare ?" şi în partea stîngă, pe bluza albă apăru o pată roşie care părea să crească..."De ce ?..." mă tot întrebam distrugîndu-mă lent...
- Mi-e frică să te pierd, iubite... Îi mărturisesc frîntă de oboseala asta, frîntă de propriile emoţii... Şi pe măsură ce îl mai lovesc înrăită o dată lovitura îmi izbeşte obrazul meu....îl atinge pe al lui dar mă doare al meu! La fel ca şi a doua,ca şi a treia, ca şi a patra ! Pînă cad eu ostenită la pămînt... el cu fiecare lovitură părea să renască...
Se ridică radiind de lumină şi frînghiile cad lent de pe el... mă ridică în braţe şi mă duce cu el... iar eu îmi intind vîrfurile degetelor către pămînt sperînd să mă lase înapoi...Sperînd să nu mă mai ierte,să nu mă mai iubească...


sâmbătă, 9 aprilie 2011

EL.

cad încet...de parcă gravitaţia s-a diluat sub presiunea gîndurilor mele...suspendată pe vîrful tălpii,cu degetele întinse dramatic către pustiul cerului uşor şi albastru-către un vis pustiu,îmi întorc capul în urma mea şi înţeleg că urmează să cad pe nişte cuie alungite şi ascuţite...iubindu-te. Realitate.
Şi pe măsură ce corpul meu se îngreunează lin,închid pleoapele strîns şi te văd...Te văd pierzîndu-ţi buzele pe chipul meu în mii de pupici şi îmi aud rîsul împlinit...Ecouri în cap. Te văd ! Te văd cum mă strîngi în braţele tale aproape strivindu-mă şi te văd cum îţi sprijini urechea de pieptul meu,surîzînd...Şi în nas nu am nimic decît mirosul părului tău şi simt în palma mea suspendată în aer atingerea palmei tale...de parcă ai fi undeva acolo încercînd să mă prinzi...să îţi strecori degetele în spaţiile dintre degetele mele...Te văd cum îmi zîmbeşti...văd chipul tău în milimetri,pielea albă,conturul nasului mic...şi acum număr genele de pe pleoapele tale...una...două...trei...patru...te văd cum îmi cauţi ochii,imaginea feţei de după pletele împrăştiate de vîntul de primăvară...ca odată găsind-o să îmi săruţi buzele întîia miia oară.
Şi pe măsură ce te simt tot mai mult în gura mea,pe măsură ce îţi desluşesc tot mai bine gustul şi mirosul parfumului, simt cum miile de vîrfuri îmi străpung carnea,plămînii...şi de durere deschid ochii şi te pierd rapid,cu ochii ţintiţi spre podul înalt de nori...doare...
Simt cum curge un şuvoi de sînge pe gura mea...şi nu îmi rămîne viaţă decît să-i transmit surîzînd podului un sărut forţat cu buzele palide murdare de roşu...

marți, 5 aprilie 2011

scrisoare sau No more High heels.

salut,viaţă..
da...sunt eu...aceeaşi blondă cu ochi albaştri...aceeaşi visătoare,aceeaşi revoltată împotriva ta şi aceeaşi romantică incurabilă care nu o să recunoasacă niciodată asta...acelaşi omuleţ care obişnuieşte să-şi deschidă valiza prăfuită şi plină cu amintiri şi uneori să zîmbească lucrurilor pe care le gaseşte acolo...un biscuit,un număr de înmatriculare al unei maşini- C HM 108,o pălărioară neagră cu o fundiţă neagră...pălărioara bunelului care înca îi poartă mirosul...zgarda căţeluşei cu care practic am crescut şi pe care am iubit-o atît de mult,cîţiva fulgi de iarnă,un aer de munte care îmi suflă direct în faţă,şuviţa de păr a bunicii pe care am avut-o pentru atît de puţin timp...doar 7 ani,baloane de culoarea piersicei...acelea cărora le-am dat drumul in ziua absolvirii liceului,cînd iţi dai seama că totul se sfîrşeşte,că cei mai buni prieteni o să plece departe şi că de azi înainte renunţi la copilul din tine,acceptînd doza de realism...şi au aterizat exact în valiza mea...privindu-le cum zboară din ea mă revăd pe mine cu ochii inundaţi în lacrimi urmarind cum se pierd,şi apoi aceeaşi ochi găsindu-l pe B. pe nişte trepte înalte urmărindu-mă,fiind şi ultima oară cînd l-am văzut,ziua cînd norii s-au prăbuşit pe pămînt...chiar văd cîţiva strecurîndu-se din valiză...2 bilete de avion chişinau-paris,ana şi dana pleacă,eu ramîn,eternitatea s-a limitat la data scrisă pe bilet: 24 august 2010...azi trăiesc cu o mare speranţă că adevărata prietenie nu ţine cont de distanţă...mai găsesc în valiză şi cioburi de sticlă cu margini în sînge...cîndva demult...ziua aia a fost categorisită de medici ca o "minune" sau "un mare noroc",1 milimetru distanţă de moarte...şi abia dupa ce mai răscolesc mult prin valiză şi găsesc un toporaş uscat,îmi dau seama că într-adevăr a fost o minune...Salvată,sau păstrata pentru tine,D. .
Viaţă,cred că ai ştiut mai bine de ce...ai ştiut cu mult înainte ca eu să o fi bănuit măcar...Mi-ai dat o a doua şansă înainte ca măcar să ţi-o fi cerut...
şi chipul meu încruntat se luminează pe măsură ce găsesc în valiza cîteva strune de chitară...şi îmi aduc aminte cît de frumos e D. în muzica pe care o face.Şi pe măsură ce îmi închid pleoapele gîndurile mele capătă vocea lui...îmi ascund toporaşul la sînul stîng,şi pe nas mi se strecoară mirosul luminei de primăvară,aerul uşor,pielea lui pe buzele mele şi sute de toporaşi sub picioarele noastre...deschid pleoapele...sărut înlăcrimată cicatricea mîinii drepte,şoptesc numele lui deasupra ei ...şi după ce le strîng pe toate şi le pun înapoi,deasupra culc o inimă gigantică care stătea lîngă mine pulsînd nebună...cu mine el e în siguranţă.
Mă ridic în plină forţă,în plină inspiraţie şi pasiune pentru a te trăi mai departe,dorindu-te mai mult ca niciodată! Îmi las tocurile,îmi încalţ balerinii comozi şi luînd valiza dupa mine vin spre tine cu un zîmbet larg pe faţă!
ţine-te bine,viaţă ! că te vreau toată!
Iubesc,augustina.
scris cu muzica asta în cap :) http://www.youtube.com/watch?v=2gwzK--mdJ0

marți, 29 martie 2011

venite astăzi ) în încercări de "a-mi reveni" )


1. Găsit


…îmi săruţ cicatricele de la venele mîinii drepte- promisiunea de viaţă,de grijă...iar,eu...eu îmi plimb vîrful nasului în părul tău dorind să memorizez cum miroase viaţa cu adevărat -a tine. Şi eram rece în sicriu,cu pleoapele strîns lipite şi pieptul amorţit...pînă te-ai apropiat tu de mine,te-ai culcat lîngă mine,m-ai cuprins strîns de tot şi mi-ai şoptit la ureche că mă iubeşti...Şi inima a începu să bată nebună dilatîndu-mi brusc pupila însetată de soarele pe care mi l-ai adus...plămînii hapsîni te inspirau pe tine,azi la fel ca şi prima oară, şi sicriul s-a stransformat în iarbă...în iarba verde,nouă a lunii lui martie... Tolăniţi în ea,rîdem în hohote care răsună ecouri,ne pierdem în ochii albaştri ai unui celuilalt,ne mîngîiem relieful feţelor noastre şi blestemăm timpul că îndrăzneşte să treacă...iubindu-ne. Mă iai de mînă şi îmi faci semn să te urmez...şi ridicîndu-mă din iarbă tu devii un colţ uitat de pădure de brazi înalţi şi umbroşi în care abia de se strecoară o fîşie moale de lumină...Devii sărutul suav de pe gîtul meu,de pe bărbia mea şi ochii mei,vîrful degetelor care se plimbă lent pe talia mea,escaladîndu-mă...oprindu-se la cercelul de la urechea stîmgă care avea suspendat pe el un pandantiv minuscul în formă de inimă,pandantivul se desprinde,cade lent şi se pierde în aşchii,uscăciuni şi fire virginale de iarbă...Mi-am pierdut inima în pădure. Te iubesc,viaţă .



2. Notele vieţii


Eşti dirijorul pulsului meu...Cu fiece sărutare,cu fiece atingere şi şoaptă la urechea mea,îţi întînzi mîinile,bastonaşul,şi le plimbi lent prin aer în faţa inimei mele...se mişcă. Şi cu ochi-ţi albaştri îngreunaţi de lacrimi,le mişti mai rapid,mai dinamic şi mai revoltat,iar inima îţi dă ascultare şi bate...iubindu-te. Şi nu mă mai ascultă...nu mă mai ascultă atunci cînd devii demonic în pasiunile tale şi simţind cum e aproape să cedeze îi ordon să se oprească! Nu mă mai ascultă fiindcă tu ai devenit stăpînul ei...Şi uneori îţi sprijini arătătorul de buzele moi şi ea se linişteşte,îşi revine...zîmbeşti,şopteşti demonic că mă iubeşti şi întinzîndu-ţi dramatic degetele în aer,le ridici lent,şi odată cu ele şi pulsul... Mă apropii lent de tine,într-o cămaşă lungă şi cu pletele dezordonate,şi privind pe la spatele tău cum te joci iubitor,în plin dramatism,dar în acelaşi timp foarte suav cu ea,ascultîndu-i bătile în plină forţă şi grandoare ca niciodată, într-un surîs îţi pişc urechea cu dinţii şi te rog în şoaptă: "Să ai grijă de ea...".




muzica care m-a inspirat si care v-o propun ca si fon muzical http://www.youtube.com/watch?v=QfeOiEJklAk

miercuri, 23 martie 2011

culcuş


Niciodată ţărîna neagră nu mi-a părut un pat mai ademenitor în care aş vrea să adorm.În esofag- pămînt,în nări- pămînt...e linişte.Şi unicul lucru care mă desparte de linişte e distanţa de 5 etaje şi un geam închis. Te iubesc...
Am ştiut că trebuie să plec în momentul în care inima a început să bată numai ţie. Am ştiut că o să mă doară din clipa primii fericiri, că o să te pierd,din momentul primei îmbrăţisări strînse. Orice răsărit prevesteşte un apus...
În noaptea nou-venită nu sunt stele pe care să le număr pentru ca să uit de durere,şi sunt lăsată în cel mai sadic mod: singură cu gîndurile mele,cu nebunia,cu delirul meu.
Şi fiindcă ieri îmi plimbam degetele prin părul tău,geamul pare că se deschide,se crapă puţin, şi fiindcă ieri erai culcat pe pieptul meu spunînd că îţi place cum bate inima mea,geamul se deschide puţin mai mult, şi fiindcă ieri mi-ai şoptit deasupra buzelor că eu sunt întreaga viaţă a ta,geamul s-a deschis larg de tot !
Păşesc către marginea lui,las vîntul să-mi răscolească nebun pletele parcă spunîndu-mi să plec înapoi,îmi cer iertare în gînd de la părinţi,închid pleoapele şi la sunetul vocei tale suave în capul meu: "Te iubesc",răspund păşind înainte: "Te iubesc,viaţă...".

marți, 22 martie 2011

Răscruce

De parcă tu ai şti...Răstignită pe crucea propriei dureri te sărut. Te sărut încercînd să nu îţi spun că ţinta înfiptă în carnea mea mă doare,că mulţumită ţie am ales să trăiesc şi mîine şi poimîne şi să mă doară.Ţie îţi zic că nu mă doare.
Mă numesc Augustina.Mă gîndesc la sinucidere de la vîrsta de 12 ani.Pînă la 19 îmi grămădeam curaju pentru ziua propriei învieri.La 19 ai venit tu şi am devenit responsabilă prin acţiunile mele pentru toată viaţa ta. Martirul vieţii aflat în iubire.Mă faci să mă contrazic.
Mîine o să mă trezesc din nou în nebuna dorinţă a morţii şi o să-mi pară că tavanul cade peste mine,apoi în aceeaşi zi o să mă cuibăresc în braţele tale mulţumindu-ţi pentru viaţa pe care mi-ai strecurat-o în vene ca în următoarea dimineaţă să vreau din nou să mi le deschid.Şi mă urăsc.Mă urăsc că te mint.Mă urăsc pentru faptul că deja nu mai pot trăi fără tine,că aş suporta întreaga durere ca să fiu cu tine încă cîteva sute de vieţi astăzi,mîine iplorîndu-l pe Dumzeu moartea şi poimîne din nou viaţă.
Am ştiut dintotdeuna că e iubire.Am ştiut dintotdeauna că te-am vrut în viaţa mea,te-am aşteptat,Viaţă...
Şi de fiecare dată,cuprinzîndu-mă,sprijinindu-ţi urechea de pieptul meu,inima mea dialoghează cu tine,îţi bate nebună şi îţi strigă că te iubeşte,ignorîndu-mă cu cea mai mare obrăznicie...Ignorînd raţiunea,planul învierii şi vorbind,plină te entuziasm,timpanului tău...Abia cînd mă îndepărtez uşor de tine o aud zicîndu-mi întristată: "Hai,mamă...chiar trebuie să plecăm? Dă-mi voie să-i mai zic ceva...".Şi atunci îţi zic eu cu voce tremurîndă :"Te iubesc."
Şi uneori bănuieşti apocalipsa din mine...zici că o vezi în ochi...Şi în clipele acelea îţi strecori respiraţia caldă deasupra buzelor mele parcă apropiindu-te de cruce,smulgînd cuile din picioarele şi palmele mele şi prinzîndu-mă în braţele tale...legănîndu-mă în muzica vocei tale...Şi ne îndepărtăm lăsîndu-mi în urmă scrisul...Ca în dimineaţă,în dorul nebun al lui să vin singură la cruce şi să îmi bat cu propriile mîini ţintele în carne vie...
La răscruce.

duminică, 13 martie 2011

schimb neaşteptat de planuri


...îţi zic de mii de ori şi te alung...Te rănesc promiţindu-ţi că o să găseşti fericirea în alta fiindcă mi-e frică să fiu fericirea ta,prea multă responsabilitate...prea mult mă leg de pămînt,şi aş putea să prind dorinţa să vreau să rămîn pe el...După fiecare sărutare te împing de lîngă mine,încercînd cu disperare să te refuz,iar tu îmi întinzi blînd mîna şi mă rogi cu ochii tăi albaştri să o apuc...
Şi dacă m-ai respira în tine aş fi venin,şi totuşi mă respiri...Şi dacă pronunţîdu-mi numele s-ar auzi crăpăturile cum apar pe inima ta,totuşi mă strigi...Îţi asumi tot riscul pentru mine, în timp ce eu nu-mi pot asuma nici măcar riscul de a trăi,deşi simt cum sîngele fuge tot mai grăbit în vene...Îmi cuibăresc capul în pieptul tău-piatră funerară care se încălzeşte.

vineri, 4 martie 2011

11

Mi-am tatuat numele tău pe partea stîngă a pieptului...şi de fiecare dată,sărutîndu-l încerc să îmi înfing unghiile prin stofa bluzei ca să ajung la tine...sărutîndu-te pe tine. După atîta timp amintirea ta încă îmi dă tremurici şi viaţă-speranţa că mîine o să adorm gloarioasă în iubirea braţelor şi respiraţiei tale...că mîine o să ne întîlnim în neştire la un colţ de stradă şi o să sărim în îmbrăţisările unui altuia,ascuzîndu-ne ochii umezi în plete,în linia cefelor...inspirîndu-te...regăsindu-mă,renăscîndu-mă,reîncepînd totul cu tine,de la tine,într-u tine...
de numele tău leg înfrîngerea mîndriei mele,orgoliului meu,sfîrşitului meu...Salvatorule. Şi mi-aş fi dorit să fii aici,mi-aş fi dorit să fiu acolo...mi-aş fi dorit ca timpul să nu mi te fi furat niciodată...
Îmi zgîrii nebună bluza de mătase neagră şi simt cum îmi creşte pulsul de frica isterică
că aş putea să nu găsesc tatuajul acolo,că ar fi putut dispărea caligrafia ...şi brusc vîrfurile degetelor au dat de căldură,căldură care începea să ardă pe măsură ce le reţineam,şi am ştiut că eşti acolo ! că eşti în viaţă,iubire.Şi în secunda aia am ştiut că te îmbrăţişez regăsiţi în mijlocul prezentului pustiit de orice rost,atunci am ştiut că mi-e dor de ochii tăi verzi chiar şi atunci cînd îi văd,că aş da orice în lume ca să pot respira o viaţă cu respiraţia ta şi că fiecare celulă din mine te asociază cu viaţa...
Ce faci oare tu sărutînd-o pe ea?...de 11 luni în coace.

marți, 1 martie 2011

am gasit ceva pierdut prin fisier ) "Născută"


...alerg! Alerg nebună spre tine,viaţă! Evadez de timp...gata,nu-l ştiu!Nu am făcut cunoştinţă cu timpul niciodată! Evadez de feţe de oameni care nu mă mai plictisesc,ci mă sufocă! Evadez de vocile din capul meu şi alerg tot mai repede ca tot ce aud să fie doar bătăile inimii care e gata să crape! Evadez de superficialitate şi resemnare, într-u rebeliune,profunzime şi libertate! Nu am nevoie de nimic mai mult decît de mine însumi.O să mă trezesc într-o dimineaţă fără să am cea mai mică idee unde m aflu,cu răsăritul în faţă şi asfalt sub picioare,sau cu mai mult noroc-iarbă verde şi proaspătă,şi o să fiu fericită ! O să zîmbesc şi o să mă ridic să-mi continui mai departe hoinăririle iniţiatice.
Nu am nevoie de nimic mai mult decît de un creion,o foaie albă şi încălaţăminte comodă...să merg mult spre tine,viaţă şi să scriu...

marți, 22 februarie 2011

întîrziaţi

În secolul 21 pur şi simplu nu a mai rămas timp...Suntem doar noi în goana lui,pentru a-l cîştiga...şi într-o mare pierdere a nosatră,iar într-un final...chiar şi a sufletului...O s-o scriu repede căci nu am timp...Am ajuns pănă şi să respir în grabă...
-Hey,mi-au zis că am cancer şi aş vrea mult să vii să te văd...
-Pare rău,frate...nu am timp...

-Salut! Dă-mi o îmbrăţişare!
-Îmi pare rău,nu am timp.

Sau undeva într-o luncă,în ceaţa dimineţii şi a luminii de culoarea mierii,ea culcată pe braţul lui...se cuibări sfioasă în pieptul lui,apoi se ridică brusc şi plecă...
-Stai,rămîi...se auzi strigînd tînărul din urmă.
-Scuză-mă,a strigat ea din depărtare întorcîndu-se puţin stîngaci,dar nu am timp,şi îşi ridică braţele şi umerii în aer...nici un fel de regret pe chipul ei...de parcă ceea după ce fuge ar fi fira-l naibii mai important...
...Undeva e mama pe care ai uitat-o singură în casă...şi în sfîrşit vii şi tu la ea ca să te privească pentru 5 min să vadă cît de mult a pierdut din tine,să o săruţi pe frunte şi să o laşi cu ochii tulburi şoptindu-i la ureche scuza aia penibilă,că nu ai timp...Ar fi bine să-ţi faci de pe acum pentru înmormîntare.
...La un moment dat te opreşti în stradă fiindcă la vitrina unui magazin ai văzut ceva ce ţi-a amintit de ceea ce obişnuiai să fii...ai văzut o chitară,ca cea la care obişnuiai să cînţi sfidînd timpul şi oprindu-l în loc,amintindu-ţi de nonşalanţă,de fericire,de linişte...Te-ai oprit fiindcă ai văzut o mamă aruncîndu-şi în aer fetiţa creaţă şi ţi-ai scos din buzunar poza şifonată a mamei tale,şi ţi-e ciudă că acum vii mai des la cruce decît obişnuiai să vii la ea,şi-ţi aduci aminte de mirosul părului ei şi de mîinile care îţi mîngîiau înainte de culcare chipul...Te-ai oprit fiindcă ai văzut un cuplu îmbrăţişîndu-se euforici şi ţi-ai adus aminte de maniera lui sau a ei drăguţă de a-şi muşca buzele cînd te privea şi de zîmbetul ăla pe care doar tu ştiai să i-l aduci,îţi aduci aminte de forma palmelor cu care îţi strîngea ceafa ca să-ţi apropie suflarea de a ei sau de a lui şi de cum îşi închidea ochii cînd vă sprijineaţi frunţile...
În cap sună melodii triste,durerea se strecoară lin în piept împungîndu-ţi jucăuş inima,vine moartea şi îţi face semn să vii,iar tu îi spui :
-Îmi pare rău...dar nu am timp...Las' că ne întîlnim la o cafea săptămîna viitoare,ok? bafta !

duminică, 13 februarie 2011

HERO.

Fiecare din noi e un erou...
...ai conștientizat vreodata importanța unui zîmbet?... te-ai gindit vreodată ca poate azi,prin acel zîmbet ai salvat o viață?...un zîmbet în plus pe față echivalează cu o viață în plus pe pămînt...
...și ai trecut azi în stradă pe lîngă o roșcată creață cu ochi gigantici și verzi,și înainte ca să reușească să-și aplece capul,fiind prea aproape unul de celălalt ,din inerție,i-ai zîmbit...Roșcata,sau Cătălina,care ieri seara își număra în palmă zecile pastile de diferite culori-curcubeul morții,care nu mai găsea motive sau motivare să mai rămînă,să se rețină...care ieri își simți mîna tremurînd bolnavicios în încercarea de a o apropia de gură și nu-i reuși,de aia amînă hotărîtă plecarea pe mîine...pînă te-a văzut pe tine...Un zîmbet sincer,cald și promițător de viață cu care ai amăgit-o că viața e frumoasă deși ieri te-ai culcat plîngînd în pernă...dar nu mai contează,căci Cătălina,grație neoboselei tale de a-ți arcui colțurile buzelor,a hotărît să trăiască...
Impresia contează,actul mut al promisiunii,fiindcă dacă nu ne-am promite lucruri,care ar mai fi rostul să trăiești? Și deși poate nu te-ai gîndit niciodată la asta,dar mîine și Cătălina o să zîmbească cuiva,și o să-l umple de curaj,de dorința,curiozitatea nebună de a simți zîmbetul pe buzele sale fiindcă fericirea străină,fie ea și trucată,ademenește,ispiră!
Pînă la urmă,oamenii fiind niște ființe sociale,devine o reacție în lanț,interacționăm continuu și ne spunem,ne mintem cu colțurile ridicate ale buzelor: „ viața e frumoasă”...Și nu mai contează că e o minciună pentru cel care o trădează,contează că pe cineva l-a motivat să meargă spre asta...O dată motivînd,mai devreme ori mai tîrziu,o să te motiveze și cineva pe tine...la un colț de stradă,în metrou,în parc un copil zîmbindu-ți și acoperindu-și fața cu plamele mici, sau în timp ce cineva oprește accensorul ca să intri și tu...chiar dacă ieri ar fi putut fi ultima zi din viața ta și azi iți pare o îtîmplare...azi poate fi revelația,a doua gură de aer.
Salvează şi fii salvat...

duminică, 6 februarie 2011

acolo.

....dacă aş reveni la acea secundă,acea zi sau acel loc nu ar fi nimic decît o mare pustietate....Toate casele ar fi dărîmate,cu pereţi surupaţi şi presuraţi împrejur...cu iarbă galbenă-uscată şi cer plumburiu...Aceal loc ar fi atît de departe,pierdut în timpul deja trecut,încît şi vîntul ar uita unde se află şi de aceea nu se aude hoinărind prin spaţiu...E absolut nimic...Ca şi fiece secundă care trece...E gata,e deja consumat...Nu te poţi rîntoarce în trecut şi găsi culori,culorii vii şi puls,numai în cazul în care hotărăşti să-ţi laşi inima trecutului şi să trăieşti în continuare în lipsa de culori...
Mă reîntorc zilnic în speranţa de a regăsi măcar ecoul unor voci...dar de fiecare dată e tot mai linişte,tot mai mort...timpul e tot mai tăcut şi-mi povesteşte tot mai puţine...Există unele imagini care ne marchează în viaţă,asta pînă cînd nu se întîmplă o metamorfoză în interiorul nostru care le neagă importanţa...sau pînă cînd timpul nu hotărăşte asta...Intru într-o cameră şi găsesc acolo o fetiţă cu părul creţ şi blond,culcată pe o canapea,şi ascunsă pînă la ochii gigantici şi albaştri într-o pătură,iar lîngă ea o bătrînă aşezată pe un scaun,cu o basma bej cu flori mărunte şi negre şi chipu-i grijuliu...povestindu-i o legendă...Mă aşez turceşte pe poadea de fiecare dată între ele,nu mă observă niciodată,şi privesc...ascult...Înainte totul era atît de sătul de culori şi de nuanţe şi de lumină...treptat totul devine cenuşiu şi vocea bătrînei devine tot mai vagă...azi urmăresc un film mut alb-negru în care doar ochii copilei au rămas albaştri-sticloşi şi pătrunzători...am ascultat cu atenţie atunci se pare că...şi totuşi uit...
Mă reîntorc la unele momente pe care le-am îngheţat...şi plimbîndu-mă prin coridorul pustiu al şcolii,în ziua de 20 mai 2010 văd doi tineri...cu frunţile sprijinite una de alta...el prinzîndu-i suav tîmplele între mîinile sale...Fac cercuri împrejurul lor...dintr-o parte părul ei blond şi al lui întunecat,aproape negru,se privesc destul de interesant în contrast...şi un lucru mă reţine de fiecare dată...expresia feţelor lor,atît de diferită...ochii lui închişi şi completaţi cu buze arcuite într-un zîmbet cald şi ai ei strînşi şi pierduţi în suferinţa mută a chipului...Mă aşez turceşte şi privesc moleculele de praf din aer oprite între ei,scăldate în lumina soarelui lui mai,şi pe măsură ce îi privesc milimetru cu milimetru aud inima bătîndu-mi tot mai tare în piept,de parcă ar fi regăsit fericită ceva...Îmi aplec fruntea şi oftînd îi spun:"Ştiu,micuţa...ştiu...".Pînă ce,din toată experienţa de a trăi e unica imagine de acest gen la care mă întorc de fiecare dată cu şi mai mare dor...de aceea poate şi culorile îi trec mai greu...
Uneori pur şi simplu avem nevoie să ne întoarcem...fie chiar şi la dărîmături,să ne luîm cîte o pietricică în buzunar şi să sperăm că în viitor o să întîlnim imperii...







on my wave :

http://www.youtube.com/watch?v=IBJCZo-H3e4

vineri, 28 ianuarie 2011

suflet

Ştii cum e să te trezeşti în dimineaţă şi să înţelegi că eşti pustiu? Ştii cum e să ţi se lărgească pupila de frica că te-ai ucis?! Ştii cum e să te trezeşti în dimineaţă şi primul lucru pe care să-l faci e să plîngi ? Să plîngi fir-al naibii! Să plîngi fiindcă nu mai e suflet în tine! L-ai ucis,l-ai zdrobit cu realitatea asta titanică odată cu renunţarea la cel mai mare vis al tău : Să fii tu însuţi.
Mi-e dor de el...Mi-e dor de zilele lungi şi leneşe de visare,de pulsul,de viaţa din vene! De meditaţie,de observarea detaliilor şi de pasionala căutare a fericirii ! De momentele în care putea să răsară spontan un surîs pe faţă fiindcă am priceput frumosul din jur! Fiindcă viaţa a trecut prin suflet şi el i-a răspuns! Ca în clipele alea în care stai tolănită pe iarbă urmărind cum cad florile de cieş deasupra ta,scăldate în lumină...şi tu inspiri dulceaţa...Acum totul s-a redus la o simplă existenţă biologică. Nu mai e suflet în mine nici măcar pentru ca să fiu depresată! Nu simt nimic...nu mai sunt nimic...din cauza fricii de a-mi urma visele...Aerul pe care îl inspir şi-a pierdut tot gustul...Nu mai e aer...e pur şi simplu 20,95% oxigen, 0,03% bioxid de carbon şi 78,09% azot...Uhhh...Cum să mă regasesc,oare?

......
Stau întinsă pe beton...Îmi plimb vîrful degetelor prin el,închid ochii şi de la amintiri atît de vii simt fire subţiri şi verzi mîngîindu-mi epiderma,strecurîndu-se printre ele...zâmbesc.
Şi brusc răceala betonului devine suportabilă,şi brusc inima în piept se aude cum bate timidă,parcă nu dă crezare nici ea la ceea ce simte pielea,de aia e precaută...Simt cu prin venele reci curge rapid sînge fierbinte! Simt cum în cap mi se strecoară amintirea nopţilor de nesomn şi de eliberator scris,amintirea zorilor de lumină pe care le întîlneam cu o ceaşcă de cafea la geam în plin etuziasm,amintirea cerţilor cu viaţa! –revolta,durerea,analiza,rebeliunea...Amintirea ochilor verzi...da! a ochilor verzi...a liniei cefei,a fiecărui milimetru din faţă şi am impresia că îmi plimb lin şi suav virful nasului şi buzele prin ea...îmi dau lacrimi,lacimi fierbinţi...în numele unei regăsiri,"eşti aici!" aş striga în plină durere,dar îmi muşc buzele şi mă alint în continuare cu tine...Îţi prind faţa între mîini regăsind în ea tot ce am nevoie! : inspiraţia,setea de viaţă,şi inima prinde curaj! O aud! Îmi strigă! Şi pe măsură ce îmi pierd degetele în părul tău negru şi des,văd...Văd cum în abisul din pieptul meu izbucnesc mici scîntei de lumină,agresiv şi îndrăzneţ! "El e! El e!" strig euforică,şi nu-mi pot stăpîni rîsul isteric de fericire!
Te privesc în ochi,în culoarea care mă renaşte şi îi şoptesc reflecţiei mele perfecte în plin tremurici :"el e..."...
Mă cuprinzi spontan sufocîndu-mă în forţa braţelor tale,îmi cuibăresc chipul în umărul tău şi scînteiele devin flăcări! Flăcări care izbucnesc sălbatic! Şi eu îmi încălcesc braţele în jurul fiinţei tale de frica animalică de a-ţi da drumul şi de a te pierde din nou!fiindcă tu...mă renaşti...
Am început să observ din nou împrejur existenţa timpului...îţi imaginezi,am început chiar să îl aud? Creierul s-a trezit dintr-un somn lung şi greoi şi acum pricep de mii de ori mai intens fiece sunet,fiece culoare,fiece trăire! Şi sunt fericită!
Mă vezi atît de vie şi de agitată şi încerci să mă linişteşti...Îţi apropii buzele de urechea mea şi îmi spui blînd : "Cişşş....Aici...acum o să fie bine",şi fir-al naibii! Nu ştiu de ce! Dar la auzul vocei tale,am avut impresia că totul e atît de real : regăsirea,renaşterea! Încît am deschis ochi...Şi totul în jur nu era decît umezeală,frig şi beton...Simţeam adrenalina,inima care dă gata să se spargă! Bătăile tot mai rapide şi mai rapide,pereţii care îi crăpau încet! Mi se dilată pupila de frică într-atît de mult încît ai impresia că ochii nu-mi sunt albaşti,ci negri! Încerc să te caut înebunită,dar nu te găsesc şi inima e aproape gata să cedeze! La un moment de descurajare îmi ţintesc ochii la încheietura mîinii drepte....Cicatricile lungi,late şi urîte pe lîngă venele verzui-albastre...Şi atunci amintindu-mi de mine i-am şoptit inimioarei:"Gata,micuţa...gata...Cişşş...viaţa ne iubeşte..."....Ideea morţii,salvarea de ea mi-a dat iluzia că trăiesc pentru un motiv...şi inimioara a înţeles...Liniştindu-se şi bătînd acum calm pentru a menţine cîtuşi de puţină sensibilitate în mine,în amintirea ispititoare a scînteiei m-am ridicat şi am pornit în căutarea ta....

duminică, 23 ianuarie 2011

Colectat intr-o saptamina )

Dare to Dream !



Imaginează-ţi pentru o secundă că nimic nu mai contează...Imaginează-ţi că azi eşti liber să faci tot ce îţi doreşti şi imaginează-ţi că nu-ţi pasă! Imaginează-ţi că viaţa te iubeşte la nebunie şi că tu o iubeşti şi mai mult deîndată ce te-a ales pe tine să te naşti! Imaginează-ţi că azi te duci la fiecare persoană pe care o iubeşti şi îi sufoci într-o îmbrăţişare călduroasă,că suni pe o anumită persoană din simplul motiv că ţi-e dor să-i auzi vocea! Imaginează-ţi că te trezeşti în dimineaţă cu parfumul lui sau al ei în părul tău şi ţi-e sete nu de o cafea,ci de o sărutare!
Imaginează-ţi că azi eşti fericit ! Iar deîndată ce îţi imaginezi...totul este posibil...Dă-i drumul gîndului să zboare! Şi niciodată,dar niciodată...să nu te întrebi unde te-ar putea duce...







Eternitate.



Daca as sti ca maine ar fi ultima zi din viata mea...ca odata cu primile raze ale diminetii,strecurindu-se prin geam o sa-mi pierd suflarea...as vrea ca in acea noapte dinainte,sa adorm in bratele tale...as vrea sa ma tii strins inspirindu-ma in tine cu fiecare git de aer pe care il iai plimbindu-ti fata prin parul meu...As vrea sa imi stringi cit de tare mainile in palmele tale ca sa te simt,ca sa simt prin durere viata care ma iubeste atit de mult deindata ce mi te-a adus ...Ai fi cuibul meu si altarul meu de ultima ruga...sunetul plaminilor tai flaminzi de mine si a inimii tale care imi striga numele din pieptul tau,mi-ar fi cintece de leagan,amortindu-mi lent fiecare nerv ca sa nu simt dimineata...Linga tine moartea capata un rost...Linga tine ideea mortii ma umple de curaj si fiece lacrima ar fi doar de fericire...
Incerc sa iti spun ceva...incerc sa iti multumesc pentru pulsul din vene,si tu grabit iti sprijini gura de gura mea si apoi imi saruti coplesit de grija si durere ochii,fruntea...si atunci imi dau seama ca n-ar fi trebuit...micuta de mine...de aia imi aplec capul spre pieptul tau si ascult mai departe cintecul de leagan adormind in promisiunea ta de eternitate, in grandiosul iubirii tale anestezice,fir-al naibii!-in bratele tale: scutul anti-glont,in bratele tale ascunsi de Dumnezeu si de moarte,nu stie nebuna ca am murit demult...dealtfel nu pot explica nici decum atita fericire,atit de straina vietii.Lasa sa vie...o sa gaseasca doar 2 cadavre impietrite de demult...







Dublu...



Îmi șterg buzele de tine...și la propriu și la figurat,Viață! Trec agresiv cu dosul palmei,te înjur și scuip. Dă să ne imaginăm că nu ne-am cunoscut niciodată,că nu ți-am cunoscut parfumul, și că nu ți-ai plimbat palmele pe linia cefei fele. Să ne imaginăm pentru o secundă că suntem doi străini care nu am fost niciodată meniți să fim împreună...Să ne imaginăm,că nu ai făcut niciodată ca sîngele să-mi alerge nebun prin vene......Să ne imaginăm că nu am văzut niciodată soarele,că niciodată nu am privit stelele plină de tine,de promisiunile tale! și că habar nu am ce gust are aerul în plămînii mei...că niciodată nu ți-am aparținut. Brusc simt cum îmi crapă capul de durere,de presiune,de un sunet ascuțit care îmi taie timpanul,îmi apuc înebunită tîmplele,firele crețe de păr blond între degete și în plină durere dispar...Mă diminuez brusc într-o copilă de 16 ani cu ochi gigantici și sticloși,apoi într-un homo sapiens nu mai mare de 9 ani și intensiv tot așa...în descreștere ...pănă ajung la un embrion-un omuleț roz-străveziu cu degete minuscule și o inimă care bate agresiv în plină dorință de tine! În plină luptă pentru tine! Pînă cînd inimioara se oprește și în locul ei izbucnește o lumină albă și se aude un zgomot constant de o singură notă înaltă...Renunț la tine! Acceptîndu-mi responsabilitatea deplină în fața actului de sinucidere! Te urăsc,urăsc comedia marelui regizor de sus! Cît de logică e moartea mea...Şi ce farsă mare poate să fie uneori naşterea...







miercuri, 19 ianuarie 2011

frumos de dimineaţă! :D

Vin de la universitate…Am aflat nota de la examenul de engleza şi sunt pur şi simplu încîntată !Am hotărît să merg pe jos azi...m-am gîndit că mi-ar plăcea mult să fiu ceva timp singură cu gîndurile mele,cu vocile din capul meu...Mi-am pus muzica în căşti la volum mediu-cel puţin ca să depăşească zgomotul maşinilor,trec rapind printre oameni pînă ajung pe cărarea aia lunga,aproape pustie şi înconjurată de copaci foarte înalţi,de lîngă parc şi mă ascult...
"Am început ziua de azi atît de bine ! În localul preferat de lîngă liceul absolvit,servit o ceaşcă mare de cafea lîngă o persoană atît de plăcută ! Îmi place de Dumitru...E ok,un pic indecis,dar e doar mai bine aşa...îmi place aşa...Doamne cît de bun e aerul ăsta,cît de dor îmi era de el ! Am impresia că se strecoară primăvara cu cel mai mare tupeu în luna lui ianuarie !
...cît de bine e cînd e linişte...şi îmi place atît de mult parfumul pe care îl port ! toată lumea care mă îmbrăţişa azi pur şi simplu mă sorbeau în ei !Cît de bine e să fii singură !Mi-e dor de scris...Aş scrie chiar în secunda asta ! Termin sesiunea şi mă apuc să continui romanul ăla...Vine vara şi dispar pentru o lună în leagănul meu ...Cît de dor mi-e de munţi !De dimineţile răcoroase,de aerul de după ploaie !De tolanitul leneş pe iarba aia verde din dealurile mătuşii Niţa Lupului !
...hmm I love my blog ! :D Şi din zi în zi e tot mai vizitat! Hmm...asta nu-mi prea place,cred...
...Hmm...cît de fain sună şi piesa asta din căşti...Mă şi văd:Tolănită în iarba aia şi G. lîngă umărul meu...încălziţi de soare,uşori în fericirea noastră ca păpădia suflată de vînt...le şi văd!Sunt o grămadă! Sunt peste tot! Sunt în părul lui negru şi des...I le scot grijulie una cît una,iar G. îşi sprijină vîrful nasului de ceafa mea,mă inspiră tandru în el şi mi-o sărută...
Încă 4 luni...Încă 4 luni...Încă 4 luni pînă la tine...Tre să-mi iau chitară!Tre să-mi iau chitară!Tre să-mi iau chitară!
....Unii ochi sunt fenomenal de frumoşi! Atît de luminoşi ca pe cei de dimineaţă ai lui D. nu am mai văzut niciodată! "Pff! Parcă tu n-ai nimic de a face cu asta!" o şi văd replicînd pe Dănuţa:)...Hmm-nu vreau să ştiu :)...
Hey !Inimoară...Ce mai faci ? Te iubesc atît de mult...atît de mult,nebuno !Iubesc să trăiesc prin tine !Tu eşti ochişorii mei !Compasul meu micuţ ! Îţi mulţumesc,nebuno pentru fiece direcţie pe care mi-ai arătat-o...".Pe cînd m-am deşteptat din visarea mea,mi-am dat seama de surîsul discret de pe buze...Mergînd trec pe lîngă un băieţel micuţ care îmi zîmbeşte înapoi muţumit şi euforic! Cît de scump e!!! În aceeaşi secundă îmi dau seamă că seamănă enorm de mult cu un prieten din copilărie! "El e! El e!" mi-am auzit vocile din cap zguduindu-mi timpanele!Deodată mi-au apărut rapid secvenţe din trecut în cap : jucatul cu îngheţata,alergatul prin locurile pe care doar noi le ştiam,cum micuţă veneam la poarta casei lui şi îl strigam să iasă afară să ne jucăm,cum stăteam ascunşi în primăvară sub copacii de cireşi încărcaţi cu flori albe,euforia,pulsul,viaţa,copilăria!Mă apucă din nou un dor imens al locurilor alea,al leagănului,al munţilor mei,al satului ăla românesc!Şi exact în momentul în care am vrut să-l strig pe nume mi-am spus dezamăgită:"...stai! Stai,Augustina...e mare deja...e însurat deja...e mare...nu e el...".Am trecut cu vreo 20 cm de băieţel şi m-am întors surprinzîndu-l făcînd acelaşi lucru! Mi-am atins arătătotul de vîrful nasului de cîteva ori,mi-am ridicat bărbia şi i-am zîmbit larg,se opri pe loc,îmi flutură grăbit din mînă şi rîse zgomotos,apoi se grăbi să o ajungă pe mama sa din urmă...Copilaşul ăla chiar mi-a făcu ziua!
Se înserează cîte puţin,îmi grăbesc pasul,îmi muşc euforică buzele inspirînd poteca,copacii visele în mine! Acasă,acasă,acasă!...Sunt extenuată,dar fir-al naibii,atît de fericită! :D Suflă vîntul şi exact în direcţia mea "mmm!pur şi simplu îmi ador parfumul!:D " !




p.s : piesa din căşti! :))) http://www.youtube.com/watch?v=gKxnsY2dBaY

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

teoria Visului sau Ocupaţia: consumator de vise

Spre deosebire de ceilalţi îmi place pur şi simplu să mă opresc în loc şi să privesc totul împrejur de parcă abia am descoperit acel loc,deşi cu siguranţă am trecut pe acolo de sute,de mii de ori! Trăiesc din vise...Visele mă menţin în viaţă,şi atîta timp cît o să pot crea 2 la 1 distrus,o să exist! Visele sunt minciuna aia care îţi aduc zîmbetul în cele mai sumbre clipe ale vieţii,visele sunt drogul pe care îl iau ca să scap de realitate,anestezicul pe care mi-l înfing în venă ca să scap de durere...
"Mâine o să fie bine...","Mâine o să scriu ceva şi mai bun!...","Viaţa mă iubeşte!", "O să-mi încîlcesc braţele în jurul gîtului lui şi o să-i şoptesc zîmbăreaţă cît de mult îl iubesc...şi el,o să mă iubească", "O să-mi reuşească!O să-mi reuşească!O să-mi reuşească!"...
Iar odată cu fiece vis împlinit mă descoper pe mine,şi fiece vis creat,tot mai îndrăzneţ şi mai îndrăzneţ,îmi pun la încercare curajul de a merge spre el.
Visează acei care înţeleg că realitatea nu e cel mai bun loc pentru ei,visează optimiştii care ştiu că viaţa o să ne lovească,dar care îşi spun:"hey,putea să doară mai tare..." fiindcă undeva,într-un colţ întunecat al sufletului,o iubesc! Visează acei care şi-au dat prea multe întrebări în viaţă şi au găsit prea puţine răspunsuri,dar ştiu că n-au încotro şi viaţa trebuie trăită.
Visez fiindcă sunt motivată de toate cele scrise.
Eu sunt tot ce s-a împlinit vreodată şi ce n-o să se împlinească niciodată din buzunarele mele pline cu vise. Şi atîta timp cît o să visez absolutul cu cel mai mare tupeu,în timp ce restul o să fie plaţi,comozi şi totalmente seci,în ochii lor o să fiu stranie.
Visul în sine reprezintă pentru mine Regăsirea,refugiul în mine,iar regăsirea în sine este punctul culminant al căutării de sine....şi mă caut prin actul scrisului,prin fiecare cuvînt pe care îl scriu,ca în final,după ce citesc textul să-mi spun:"uite-mă...","aici eram... : )".

miercuri, 12 ianuarie 2011

Prea curînd...

Mă sufocă mai mult ca orice gîndul că mă apropii de 20 de ani...A mai rămas juma de an şi cad în panică văzînd timpul atît de nerăbdător şi atît de neascultător...Dar mai presus de frica ascendentă care ma aduce la un punct critic,e stropul de luciditate,de fărimitură a vieţii pe care o pricep cu cea mai mare exactitate :
Nu trebuie de ratat momentul! Unele lucruri se fac la anumite vîrste...Şi acum am impresia că am ratat un lucru mare:...La fiecare vîrstă iubeşti diferit,şi niciodată nu o să iubesc aşa cum aş fi putut iubi la 18 sau la 16...ştiu că o să iubesc altfel-o să iubesc cu picioarele pe pămînt...
Am ratat momentele care umplu cu adevărat valiza de amintiri a vieţii...Nu am avut parte de clipe în care să fi stat amîndoi tolăniţi în iarbă,jucîndu-ne cu degetele printre care se strecoară razele de soare şi citindu-ne ochii....imaginîndu-ne cum o să fim împreună pentru totdeauna,în plină naivitate şi în plină lipsă a fricii că lucrurile se schimbă...întotdeauna.Clipe în care să fi mers pe şosea cu 180 la oră,evadînd de oraş,de aglomeraţie,de oameni fiindcă nu ne pasă şi fiindcă...pur şi simplu...ne iubim...Clipe în care el să devină cămaşa pe care o port în dimineaţă,muzica care apare din senin în cap şi pe care o ador,parfumul pe care să-l tot caut în plete şi dorul care mă aduce la lacrimi pe semne ce înţeleg că parfumul dispare...Clipe în care să nu ne pese de nume şi de realizările pe care le poartă fiindcă tot ce pricepe creierul nostru hipnotizat e prenumele,prenumele care ni se pare cel mai frumos existent pe lume! Clipe în care să adormim îm braţele unui altuia sub cerul plin de stele după ce înainte de asta am încercat să le numărăm şi să le împărţim copilăreşte între noi...Clipele în care "te iubesc" să nu fie bine gîndit,analizat în sine şi pus la dubii,ci să fie unul spontan şi sincer,spus la cel mai nepotrivit moment!
Cît de mult mi-am dorit clipe din astea!
Nici o dragoste nu e mai sinceră şi mai mare,mai ameţitoare şi mai uimitoare ca dragostea de pînă la 18 ani...Dacă nu ai cunoscut absolutul cu toată durerea şi fericirea lui aduse le extreme,nu ai să-l cunoşti niciodată...
Pînă la 18 iubeşti cu toată fiinţa ta! Cu tot universul din tine! Cu tot entuziasmul şi cu toată inima! Inspirînd în tine drogul amorului cu toată hapsînitatea...După 18 se strecoară creierul...După 18 niciodată n-ai să te avînţi să iubeşti pe cineva,practic un necunoscut, cu toată sinceritatea şi încrederea fiindcă simţi că trebuie să fiţi împreună!Fiindcă dintr-o dată adori fiecare milimetru din el!După 18 îţi pui întrebări şi eşti oarecum mai precaut,după 18 n-ai să iubeşti niciodată fără să cunoşti bine persoana,deşi ţi-ai dori la nebunie să poţi...Şi cred că pe măsură ce înaintăm mai mult în vărstă,şi creierul înlocuieşte tot mai mult inima....
Te învinuiesc pentru faptul că nu ai fost acolo cînd am fost de 16 sau de 17! Te urăsc pentru asta! Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă implorîndu-mă să uit că sunt de aproape 20...







dedicat,surorii mele :Corina.