De ce înşeală bărbaţii

De ce înşeală bărbaţii ? Fiindcă pentru o clipă uită că sunt iubiţi şi că iubesc... Pentru că într-un moment al vieţii le pare ridicol şi o minciună dulce că femeia de lîngă ei îl iubeşte în milimetri trup şi suflet, totul ! Fiecare bucăţică din pilea şi sufletul lor... fiindcă nu au încredere în ei înşişi.


Fiindcă pentru o fracţine de secunsă cred că cealalta care îi aşteaptă acasă o face din obişnuinţă sau datorie, şi nu dintr-o mare dragoste. Fiindcă le pare că nu o ştim, deşi o ştim înainte ca ei măcar să înşele. Fiindcă le pare că nu o să aflăm, fără să bănuiască cît de înjositor pentru noi e să le spunem în faţă: " Ştiu... ", de aia tăcem.

Fiindcă într-un moment de ceartă cu soţia, iubita, cu unica, a apărut cea de-a doua, aparent mult mai înţelegătoare şi mai caldă... fiindcă asta caută ei întotdeauna- Căldura maternă. Şi după epuizarea sentimentului în cîteva minute îşi dau seama că au greşit. Fiindcă greşesc... Fiindcă cu adevărat nu au vrut niciodată să se răzbune.

Fiindcă cred că e vina ta... şi pentru nişte fiinţe atît de puternice, sunt mult prea slabi ca sa ducă pe umeri o astfel de greutate, o astfel de culpă... atunci aruncă totul asupra ta... şi abia după ce văd cum te stingi lent, cum pieri, mor înaintea ta.

Şi din orişicare motiv nu ar face-o, oricum te iubeşte... Confuzi. Bizari. Diferiţi. Fiindcă dacă o femeie ar înşela... de fapt ea nu înşeală niciodată... ea face dragoste cu cel pe care îl iubeşte.

absolutul.

... mergînd prin nişte coridoare înguste te caut. Prin îmbulzeala de oameni, prin furnicarul ăsta nebun cu mii de mirosuri, miros de parfum mai ieftin şi de parfum mai scump, mai strident şi mai discret, miros de praf şi de transpiraţie, miros de agitaţie şi de grabă, te caut pe tine... şi nu ai cum să fii aici, pur şi simplu nu ai... dar încearcă şi spune asta conştiinţei mele, conştiinţa care în toată duhoarea asta străină încearcă să-ţi găsească mirosul drag, dulciu de vanilie al pielii tale, de parcă ar fi gura mea de aer proaspăt.
Te caut. Te caut nebună. Răscolind aerul cu plămînii mei. Te caut ca să-mi spui că eşti aşa cum eşti şi că nu o să te schimbi niciodată. Te caut ca să te străduieşti să mă iubeşti şi să nu te străduieşti să nu mă răneşti. Te caut ca să te iubesc mai presus de mîndria mea şi ca să mă întorc de fiecare dată. Te caut ca să mă ascund în braţele tale. Te caut ca să-mi cer iertare pentru tot ce am făcut şi pentru tot ce o să fac, sperînd că poate într-o bună zi ai s-o faci şi tu şi n-ai să stai pur şi simplu să-mi dai mesianic ascultare şi iertare. Te caut fiindcă mi-ai dăruit viaţă... fiindcă oricare nu ar fi viaţa: în îmbrăţişările tale sau în afara lor, oricum doare... doar că fără tine doare mai mult.

Te caut în plina certitudine a faptului că mă iubeşti şi fiindcă idee nu am ce se petrece acum în capul tău.
Te caut fiindcă dacă eşti rece e vina mea, dar o ştii prea bine că e a noastră. Fiindcă dacă eşti rănit e vina mea şi atunci e vina noastră. Fiindcă dacă sunt rănită e vina mea şi atunci e vina noastră.Fiindcă te iubesc atît de mult încît nu îţi cer nimic, nici măcar să-mi uşurezi confesiunile care te îngreunează doar ascultîndu-le.
Îţi caut mirosul fiindcă martirul a ajuns să-şi iubească disperat călăul... şi fiindcă o să-l iubească întotdeauna... chiar dacă decide să-i păstreze capul.


fon muzical: http://www.youtube.com/watch?v=dx7sLNyIeQk

EROS

Ţi-aş tăia buzele, ţi le-aş rupe ! Cum ?... cum au îndrăznit ele să sărute gura alteia după ce le sărută pe ale mele... cum de au îndrăznit ele să se plimbe pe pielea alteia după ce mie mi-au promis iubire ?! Zi-mi că nu e vina ta ! Zi-mi că ele sunt de vina... buzele. Zi-mi şi o să-ţi dau crezare...
Cum de au îndrăznit palmele tale să-i strîngă coapsele după ce mi-au mîngîiat mie chipul ? De parcă ar fi o basma albă cu care ştergi trupul unui copil şi apoi pe al unei uşuratice ca după să ştergi din nou trupul copilului. De ce mă murdăreşti în halul ăsta, iubite ? Unde nu ţi-am fost eu destulă ?
Ţi le-aş coase... ţi le-aş cose de inima mea ca să simţi cît de mult mă doare... ca să simţi cum se despică carnea din ea ! Mai fă... mai fă dacă vreai să te eliberezi şi să rămîi cu două bucăţi de ţesut care iubea, în schimb cu mîinile dezlipite. Omoară-mă.

Cum de a îndrăznit nasului tău să-i placă mirosul transpiraţiei ei şi mirosul trădării din aer cînd în primăvară ţi-l ascundeai la gîtul meu inspirîndu-mă toată în tine... eu cu puţină vanilie, caramel, zîmbet şi viaţă. Pregătindu-mă de fiecare dată înainte să te întîlnesc. Alungă-mă din plămînii tăi.
Cum de ai îndrăznit tu pe cele două picioare ale tale să te îndrepţi conştient spre ea ? La fel de conştient, la fel de calm,la fel de sigur, la fel de dornic ca şi atunci cînd te îndreptai spre mine. Să ştii că n-a fost asfalt... eu am fost. Peste mine ai călcat plecînd la ea. Am trupul vînăt. Eşti greu. Îngreunat de minciuna ta, de patima ta, de gîndul la mine.

Iartă-mă că am fost totul pentru tine şi că am uitat să fiu puţinul. Eu n-o să-ţi iert niciodată că fiind puţinul m-ai făcut să crezi că eşti totul.