... îmi amintesc şi astăzi de prima minciună
pe care mi-ai spus-o.
Era
primăvară, în martie mai exact... şi aveam abia 19 ani ( fărăr 5 luni 20 în
august, nu că ar avea importanţă cred că...). Aerul mirosea a floare, aerul
mirosea a tine – dulce. Stăteam pierduţi în parc, undeva pe o bănculiţă
mărturisindu-ne iubirea în mîngîieri... şi eram micuţă, şi te iubeam, şi era
pentru prima oară cînd iubeam atît de mult.
Stînd
aşezat pe bănculiţă m-ai strîns tare de mijloc, ţi-ai ridicat bărbia ca să îmi
vezi mai bine chipul şi zîmbitor mi-ai spus: " Ştii, o să mă însor cu tine
! ". Eu în schimb ţi-am apropiat capul de pieptul meu cald, l-am reţinut
aşa pentru cîteva clipe şi ţi l-am sărutat greoi... " Ba nu... nu o să te
însori... mă minţi..." ţi-am şoptit într-o uşoară tristeţe la ureche –
împăcată încă atunci cu adevărul pe care îl cunoşteam deja...
Timul a
trecut... şi ne-am iubit. ne-am iubit. ne-am iubit...
... şi
nu te-ai mai însurat.
