În luna lui Iulie mă trezesc cu El sub cearceaf... se strecoară lent şi în linişte prin geam şi pătrunde prin fisurile materialului pe pielea mea... sărutînd-o. Se strecoară printre genele mele grele şi îmi strigă numele... În lumina ambiguă, în galbenul ceţos desluşesc promisiuni... Desluşesc că azi o să zîmbesc imaginii somnoroase din oglindă... Azi o să-mi mai construiesc un vis în memoria celor două distruse...Azi o să port o pereche de jeanshi vechi, o bluză feminină, lărguţă şi foarte lejeră, şi unicul meu machiaj o să-mi fie zîmbetul, şi azi o să fiu frumoasă. Azi o să citesc sub cerul liber, întinsă pe iarbă sperînd că poate sunt cîtuşi de puţin scriitoare... Azi ca şi ieri mă întreb ce aş fi făcut dacă azi ar fi fost ultima zi din viaţa mea ? şi răspunsul e acelaşi, însoţit de un surîs jovial – Nimic. Mult prea resemnată ? Nu.. pur şi simplu îmi pare cinic să încerci să-i dai un rost vieţii în ultimile secunde, să forţezi asta, cînd ar fi trebuit să o conştientizezi în mod natural pînă acum... oricum n-ai să poţi minţi niciodat viaţa.![]()
Azi o să-mi lipesc strîns gura de a lui, iubindu-l. Pe atît de strîns încît o să ajungem să respirăm pe nas cu aerul ce a fugit din plămînii unui altuia – Circuitul închis al iubirii. Azi o să fiu fericită ca să uit de nefericirea de mîine...
Deschid alenea pleoapele şi văzînd lumina, Soarele mărturisesc dulceag : " te iubesc... " şi în timpul ăsta gîndul îmi zboară la sunetele unor strune de chitară, la mirosul pielii omuleţului cu ochi albaştri, la aerul de după ploaie, la hoinăritul prin parc, prin oraş din plăcere, din linişte, la nopţile cu stele fără modestie în strălucirea lor, la teancurile de cărţi de pe masă, la îmbrăţişări, la lacrimi, la sunetul bătăilor inimii, ... - la viaţă.
