sâmbătă, 9 aprilie 2011

EL.

cad încet...de parcă gravitaţia s-a diluat sub presiunea gîndurilor mele...suspendată pe vîrful tălpii,cu degetele întinse dramatic către pustiul cerului uşor şi albastru-către un vis pustiu,îmi întorc capul în urma mea şi înţeleg că urmează să cad pe nişte cuie alungite şi ascuţite...iubindu-te. Realitate.
Şi pe măsură ce corpul meu se îngreunează lin,închid pleoapele strîns şi te văd...Te văd pierzîndu-ţi buzele pe chipul meu în mii de pupici şi îmi aud rîsul împlinit...Ecouri în cap. Te văd ! Te văd cum mă strîngi în braţele tale aproape strivindu-mă şi te văd cum îţi sprijini urechea de pieptul meu,surîzînd...Şi în nas nu am nimic decît mirosul părului tău şi simt în palma mea suspendată în aer atingerea palmei tale...de parcă ai fi undeva acolo încercînd să mă prinzi...să îţi strecori degetele în spaţiile dintre degetele mele...Te văd cum îmi zîmbeşti...văd chipul tău în milimetri,pielea albă,conturul nasului mic...şi acum număr genele de pe pleoapele tale...una...două...trei...patru...te văd cum îmi cauţi ochii,imaginea feţei de după pletele împrăştiate de vîntul de primăvară...ca odată găsind-o să îmi săruţi buzele întîia miia oară.
Şi pe măsură ce te simt tot mai mult în gura mea,pe măsură ce îţi desluşesc tot mai bine gustul şi mirosul parfumului, simt cum miile de vîrfuri îmi străpung carnea,plămînii...şi de durere deschid ochii şi te pierd rapid,cu ochii ţintiţi spre podul înalt de nori...doare...
Simt cum curge un şuvoi de sînge pe gura mea...şi nu îmi rămîne viaţă decît să-i transmit surîzînd podului un sărut forţat cu buzele palide murdare de roşu...

marți, 5 aprilie 2011

scrisoare sau No more High heels.

salut,viaţă..
da...sunt eu...aceeaşi blondă cu ochi albaştri...aceeaşi visătoare,aceeaşi revoltată împotriva ta şi aceeaşi romantică incurabilă care nu o să recunoasacă niciodată asta...acelaşi omuleţ care obişnuieşte să-şi deschidă valiza prăfuită şi plină cu amintiri şi uneori să zîmbească lucrurilor pe care le gaseşte acolo...un biscuit,un număr de înmatriculare al unei maşini- C HM 108,o pălărioară neagră cu o fundiţă neagră...pălărioara bunelului care înca îi poartă mirosul...zgarda căţeluşei cu care practic am crescut şi pe care am iubit-o atît de mult,cîţiva fulgi de iarnă,un aer de munte care îmi suflă direct în faţă,şuviţa de păr a bunicii pe care am avut-o pentru atît de puţin timp...doar 7 ani,baloane de culoarea piersicei...acelea cărora le-am dat drumul in ziua absolvirii liceului,cînd iţi dai seama că totul se sfîrşeşte,că cei mai buni prieteni o să plece departe şi că de azi înainte renunţi la copilul din tine,acceptînd doza de realism...şi au aterizat exact în valiza mea...privindu-le cum zboară din ea mă revăd pe mine cu ochii inundaţi în lacrimi urmarind cum se pierd,şi apoi aceeaşi ochi găsindu-l pe B. pe nişte trepte înalte urmărindu-mă,fiind şi ultima oară cînd l-am văzut,ziua cînd norii s-au prăbuşit pe pămînt...chiar văd cîţiva strecurîndu-se din valiză...2 bilete de avion chişinau-paris,ana şi dana pleacă,eu ramîn,eternitatea s-a limitat la data scrisă pe bilet: 24 august 2010...azi trăiesc cu o mare speranţă că adevărata prietenie nu ţine cont de distanţă...mai găsesc în valiză şi cioburi de sticlă cu margini în sînge...cîndva demult...ziua aia a fost categorisită de medici ca o "minune" sau "un mare noroc",1 milimetru distanţă de moarte...şi abia dupa ce mai răscolesc mult prin valiză şi găsesc un toporaş uscat,îmi dau seama că într-adevăr a fost o minune...Salvată,sau păstrata pentru tine,D. .
Viaţă,cred că ai ştiut mai bine de ce...ai ştiut cu mult înainte ca eu să o fi bănuit măcar...Mi-ai dat o a doua şansă înainte ca măcar să ţi-o fi cerut...
şi chipul meu încruntat se luminează pe măsură ce găsesc în valiza cîteva strune de chitară...şi îmi aduc aminte cît de frumos e D. în muzica pe care o face.Şi pe măsură ce îmi închid pleoapele gîndurile mele capătă vocea lui...îmi ascund toporaşul la sînul stîng,şi pe nas mi se strecoară mirosul luminei de primăvară,aerul uşor,pielea lui pe buzele mele şi sute de toporaşi sub picioarele noastre...deschid pleoapele...sărut înlăcrimată cicatricea mîinii drepte,şoptesc numele lui deasupra ei ...şi după ce le strîng pe toate şi le pun înapoi,deasupra culc o inimă gigantică care stătea lîngă mine pulsînd nebună...cu mine el e în siguranţă.
Mă ridic în plină forţă,în plină inspiraţie şi pasiune pentru a te trăi mai departe,dorindu-te mai mult ca niciodată! Îmi las tocurile,îmi încalţ balerinii comozi şi luînd valiza dupa mine vin spre tine cu un zîmbet larg pe faţă!
ţine-te bine,viaţă ! că te vreau toată!
Iubesc,augustina.
scris cu muzica asta în cap :) http://www.youtube.com/watch?v=2gwzK--mdJ0