Cred că cel mai frumos lucru care poate exista pe lumea asta sunt sînii unei femei...
Sînii pe care îşi odihneşte căpşorul mic cît un pumn întredeschis copilul după ce şi-a încălzit stomacul cu laptele dulce al mamei, sînii de care îşi lipeşte strîns urechea bărbatul cu sufletu-i îngenunchiat de iubire - acum îngenunchează cu obrazul. Sînii lîngă care adorm nepoţii - întregindu-i menirea.
Acolo, pe sub bărbia ei, e leagănul vieţii, al pasiunilor tulburătoare şi a celei mai profunde linişti.
Un mini internet diary cu solilocvii şi poezii care exprimă propria atitudine filozofică asupra vieţii şi existenţei umane...
miercuri, 18 septembrie 2013
vineri, 6 septembrie 2013
… şi uneori mă întreb... dacă ai rămas în viaţă.
Cît de mult te-ai schimbat de la ultima oară cînd ţi-am strivit buzele, de ţi-a sîngerat sufletul, într-o sărutare ? Dacă mai ţii minte cum miroase pielea mea... fiindcă adesea seara mă trezesc de amintirea aromei pielii tale – de dorinţa nebună de a te cuprinde ! Dar nu te mai găsesc...
Mă întreb dacă a mai fost viaţă după mine... Fiindcă în tot răstimpul ăsta de cînd te-ai hotărît să pleci nu mai ştiu ce a fost pentru mine... Probabil doar un reflex repetat continuu: inspiră, expiră, inspiră, expiră... Nu am mai îndrăznit să visez decînd ai plecat... Sunt cadavru.
Mai ştii cum obişnuiai să îmi strîngi lacrimile de pe obraz cu guriţa ? Cum îţi netezeam spatele cu vîrfurile degetelor, cum îmi răspundea pielea ta cu fiori ? Mai păstrez şi astăzi fiorii tăi pe buricile degetelor mele...
Şi cît de frumos zîmbeai... Mai ţii minte cît de frumos zîmbeai cînd îmi promiteai: Pentru totdeauna ? Mai ţii minte cum se încălcea trupul tău în jurul trupului meu, cum se ancora de el cînd ne era prea dor unul de celălalt, cum ne înghesuiam în paturi mici care ne erau destule ? ... şi cît de liniştit era.
Ce ştii tu din toate şi cîte te-ai forţat să uiţi ( pierzîndu-te prin trupuri străine ) ?
Inspir... expir.
http://www.youtube.com/watch?v=FZ5WFXdJzmc
Cît de mult te-ai schimbat de la ultima oară cînd ţi-am strivit buzele, de ţi-a sîngerat sufletul, într-o sărutare ? Dacă mai ţii minte cum miroase pielea mea... fiindcă adesea seara mă trezesc de amintirea aromei pielii tale – de dorinţa nebună de a te cuprinde ! Dar nu te mai găsesc...
Mă întreb dacă a mai fost viaţă după mine... Fiindcă în tot răstimpul ăsta de cînd te-ai hotărît să pleci nu mai ştiu ce a fost pentru mine... Probabil doar un reflex repetat continuu: inspiră, expiră, inspiră, expiră... Nu am mai îndrăznit să visez decînd ai plecat... Sunt cadavru.
Mai ştii cum obişnuiai să îmi strîngi lacrimile de pe obraz cu guriţa ? Cum îţi netezeam spatele cu vîrfurile degetelor, cum îmi răspundea pielea ta cu fiori ? Mai păstrez şi astăzi fiorii tăi pe buricile degetelor mele...
Şi cît de frumos zîmbeai... Mai ţii minte cît de frumos zîmbeai cînd îmi promiteai: Pentru totdeauna ? Mai ţii minte cum se încălcea trupul tău în jurul trupului meu, cum se ancora de el cînd ne era prea dor unul de celălalt, cum ne înghesuiam în paturi mici care ne erau destule ? ... şi cît de liniştit era.
Ce ştii tu din toate şi cîte te-ai forţat să uiţi ( pierzîndu-te prin trupuri străine ) ?
Inspir... expir.
http://www.youtube.com/watch?v=FZ5WFXdJzmc
miercuri, 4 septembrie 2013
Unde
eşti ?
Cum îţi
miroase pielea şi care-i glasul sufletului tău ?
Unde
ţi-s mîinile în care să pot să îmi odihnesc speranţa
obosită...
Pieptul
pe care să-mi pot culca capul şi visele greoaie,
iar pe
tine să nu te doară ?
Cum o
să-ţi recunosc chipul după ce m-a durut atîta ?
Să fii
răbdător cu mine,
dacă o
să-nţelegi înaintea mea că Tu eşti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)