miercuri, 23 martie 2011

culcuş


Niciodată ţărîna neagră nu mi-a părut un pat mai ademenitor în care aş vrea să adorm.În esofag- pămînt,în nări- pămînt...e linişte.Şi unicul lucru care mă desparte de linişte e distanţa de 5 etaje şi un geam închis. Te iubesc...
Am ştiut că trebuie să plec în momentul în care inima a început să bată numai ţie. Am ştiut că o să mă doară din clipa primii fericiri, că o să te pierd,din momentul primei îmbrăţisări strînse. Orice răsărit prevesteşte un apus...
În noaptea nou-venită nu sunt stele pe care să le număr pentru ca să uit de durere,şi sunt lăsată în cel mai sadic mod: singură cu gîndurile mele,cu nebunia,cu delirul meu.
Şi fiindcă ieri îmi plimbam degetele prin părul tău,geamul pare că se deschide,se crapă puţin, şi fiindcă ieri erai culcat pe pieptul meu spunînd că îţi place cum bate inima mea,geamul se deschide puţin mai mult, şi fiindcă ieri mi-ai şoptit deasupra buzelor că eu sunt întreaga viaţă a ta,geamul s-a deschis larg de tot !
Păşesc către marginea lui,las vîntul să-mi răscolească nebun pletele parcă spunîndu-mi să plec înapoi,îmi cer iertare în gînd de la părinţi,închid pleoapele şi la sunetul vocei tale suave în capul meu: "Te iubesc",răspund păşind înainte: "Te iubesc,viaţă...".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu