Viaţa în
fond este plină de absurdităţi...
Şi există
una, cea mai mare dintre toate: cînd vezi... trăieşti, exişti, respiri, eşti
plin de visuri, de speranţe, de planuri pentru viitor, de un mare crez al tău,
şi eşti mulţumit de tot ceea ce ai, eşti obişnuit cu tot ceea ce ai şi eşti
liniştit în cuibul ăsta al tău clădit timp de ani de zile... pînă într-o
zi... Pînă în ziua în care apare cineva
şi îţi răstoarnă violent tot ce ştiai tu despre viaţă, o răsturnare atît de
euforică şi de îmbătătoare în acelaşi timp încît trupul tău se alipeşte strîns
de trupul celui de al doilea momentan... Descoperi că pînă acum ai trăit de
fapt înjumătăţit, şi din culpa Marii Regăsiri şi Marii Reîntregiri tot crezul
tău şi toate visurile tale nu mai au nici un rost în sigurătate... Timp de 20
de ani poţi să trăieşti, să îţi doreşti lucruri, să cazi, să te ridici în
linişte, şi apoi apare un omuleţ fără de care nu îţi mai poţi imagina viaţa,
fără de care nu poţi să îţi mai doreşti lucruri, să cazi sau să te ridici.
Ei uite, că
după absurditatea aceasta mai urmează una...
Începeţi să
creaţi, să procreaţi, să naşteţi, să clădiţi: O mare iubire. Orişicare bariere
între voi doi se dizolvă pe zi ce trece tot mai mult astfel încît nu mai există
nici un secret şi nici o ruşine în pielea dezgolită sau de gîndul pe care îl
purtaţi - Eu sunt tu şi Tu eşti eu. Cea
mai frumoasă etapă a unei iubiri este cea de Sinceră Visare – cînd tot viitorul
tău îl asociezi cu trupul de alături pentru care ai făcut o pasiune profundă
deja: mâinile care vreai să îţi mîngîie spatele dezgolit pentru totdeauna,
guriţa pe care vreai să o poţi săruta întotdeauna, vocea cu care vreai să te
trezeşti întotdeauna... Trupul de alături
îţi este cel mai bun prieten şi cel mai tandru amant... trupul de alături
promite să aibă grijă de tine, trupul de alături spune că îi place cum miroase
pielea ta, trupul de alături îţi aminteşte mereu cît de frumos eşti, trupul de
alături are încredere în tine şi trupul de alături te îmbrăţişează cînd eşti
prăbuşit – şi aici are loc " Logodna ", marea promisiune a sufletelor
voastre de devotament, de iubire veşnică, degetele se încălcesc complicat în
palmele voastre strînse şi vă treziţi cu mîinile prinse dimineaţa, vă prindeţi în
secret mîinile în stradă şi adormiţi cu ele seara căutîndu-vă ochii de după
ele... de parcă între palme aţi ţine jurămîntul, copiii pe care vi-i doriţi în
viitor, casa, curtea pentru care deja aţi gîndit amplasarea florilor, şi multe
- multe alte seri în care veţi adormi la fel.
... Pînă
într-o zi... cînd în stradă palmele par să nu se mai intersecteze în aer, cînd
gura pe care ai vrut să o săruţi pentru totdeauna devine amară, cînd trupul de
alături nu îţi mai promite nimic şi nici nu te mai îmbrăţişează cînd eşti
prăbuşit...
Te
doare.
Te taie în
carne şi te întrebi: Cum de s-a ajuns pînă aici ? Iar trupul de alături e mai
rece şi mai străin ca niciodată... Aceasta e absurditatea: Cum după o mare
iubire poate să urmeze un mare nimic ?
Te zbaţi,
trupul tău se îndoaie în durere şi se dezdoaie în lacrimi... fiindcă s-ar putea
să nu-l mai vezi niciodată pe care pe care l-ai iubit atît de mult... Tot
gîndul ţi-e doar despre el şi nu-ţi vine a crede că ţi se întîplă... Amintirile
care îţi apar în faţa ochilor te storc de viaţă tot mai mult, dar mai presus de
toate, nu îţi poţi răspunde la întrebarea: Şi acum ce fac eu mai departe ? De
parcă ai fi trăit toată viaţa alături de acel om şi abia acum eşti
înjumătăţit... De parcă nu ai fost niciodată sigur... De parcă pînă la venirea
lui ai ştiut că anume el o să fie - Cam
gîndurile astea îţi vin în primele 26 de ore de după o despărţire... Mai
departe intuieşti doar că o să fie mai rău.
Fiindcă după ce ai iubit atîta, ştii că o altă Mare
Absurditate este că o să fie bine...
