-Mîcă..ia stai tu cu Dan ca eu trebuie să plec da vin repede...
Bătrîna uscăţivă şi cu riduri adînci în piele,cu ochii mici,albaştri şi luminoşi şi cu chipul întristat de ani şi de sănătatea care o lăsa cu fiece zi,încuviinţă dînd din cap şi zîmbi ridicînd puţin colţul buzelor mărunte.Apoi oftă şi şovăind se îndreptă spre patul pe care stătea culcat un copilaş de vreo cinci luni care se juca întinzînd mîinile razelor de soare ce se strecurau prin geam spulberînd uşor praful din aer şi răzînd fericit.Se culcă greoi lîngă el,şi din nou abia de schiţa un zîmbet căci se pare că anii i-au furat şi puterea de a zîmbi larg.Îl urmări cu ochii săi blînzi şi senini,apoi îi prinsese mănuţa ce flutura jucăuş prin aer şi i-o sărută...
-Tu norocul meu,norocul babei...Hai fuga,fuga la băieţi,fuga,fuga la joacă...heiii..fuga,fuga...spusese ea cu o voce răguşită care abia de se auzea.
Copilul îşi intoarse chipul curios spre bătrînă şi încerca să-şi mînuiască cumva mîinile ca s-o apuce de obraji.Ea îl privi curioasă şi cînd Dănuţ o lovi uşurel cu mănuţa mulţumit de faptul că i-a atins faţa,Efimia trăsărise uşor şi dădu drumu la cîteva hohote bătrîneşti.
Cînd femeia se întoarse înapoi de unde îşi avu drumul îi găsi pe cei doi dormind în pat,cu frunţile lipite una de cealaltă,ambele mici şi înguste,şi mănuţa mică a lui Daniel pe obrazul ars de soare al Efimiei.
"Ia te uită!Doi copii..."Gîndi femeia sprijinindu-se de uşă...
..................
Pe 29 ianuarie Daniel urma să sărbătorească împlinirea unui an...N-a fost să fie...
Seara spre 29 Efimia s-a apropiat de leagănul lui,l-a urmărit cu un fel de tînjeală şi tristeţe îndelung cum doarme,apoi l-a sărutat pe frunte...
Apoi s-a îndreptat spre patul său din altă cameră şi a început să tuşească şi să se sufoce.Abia de a strigat-o pe Lilia,aceea speriată a plecat să caute telefonul auzind îngrozită cum bătrîna se înăduşea,pe cînd s-a întors Efimia nu mai era...
....................
-Auzi,Marie,ştii că săptămîna trecută a murit baba Efimia,bunica Liliei Ghimp...?
-Of,Ileană,Ileană,care Lilia Ghimp,Ileană?
-Păi cum care?Aceea care nu o avut vreo doisprezece ani copii şi acum i-a dat Dumnezeu un băieţel.
-A! Lilia,Lilia,da,da...apoi,Ileană,cîţi ani avea bătrîna?
-Optzeci şi şapte,Marie...
-I-o dat Dumnezeu zile...
-I-o dat...Şi era atît de cuminte,a crescut în tinereţe singura patru copii,Marie...Şi toţi sunt acum la casele lor şi sunt gospodari...
-Da cînd zici,Ileană,că a murit?
-Păi,tu,Marie...A!Sa ştii că cu o noapte înainte ca să implinească băiatul un an...Cît amar,şi ei toţi se găteau să sărbătorească ziua de naştere...
-Să ştii,Ileană,că e de viaţă lungă atunci...Viaţă llungă pentru băiat...Se ştie doar că daca moare cineva de ziua ta sau cu o zi înainte înseamnă că te binecuvîntează cu viaţă lungă...
-Să-i fie viaţa lungă,Mărioară...Că e dorit,e tare dorit copilul...Să-i dea Domnul zile multe cît babei măcar că multă bucurie a adus în casă...
-Nu e bine cînd moare cineva...Dar baba se pare că s-o fi înţeles cu Dumnezeu...Şi-o fi dăruit norocul şi ani mulţi copilului...
-Of,să-i odihnească Dumnezeu sufletul în pace,Mărioară...
-Bine,bine zici Ileană...
..................
-Dănuţ?!Dănuţ,hai vină la mama!Dan?! Unde eşti...?
-Dane?Măi,Daniel!Se auzea strigîndu-l şi verişorii mai mari...
Printre copacii de cireş înfloriţi,pe jos stătea aşezat în iarba verde şi moale un băiat de vreo doi ani,cu părul castaniu şi des şi ochii căprui şi mari.Inspira adînc şi zîmbăreţ în el mirosul dulce al florilor şi privea curios de jur împrejur.
Printre nişte crengi mari lăsate în jos se strecura lumină,fîşii moi de raze galbene de primăvară...Printre ele se vedea o siluetă zîmbitoare,o femeie gîrbovită cu basma verde şi cu flori mărunte brodate pe ea,şi cu un şorţ alb la fel de bogat brodat cu flori de toate culorile...
-Daann?Dănuţ!Se auzea Lilia strigînd...
Copilul în schimb privi plin de curiozite şi bucurie...
-Baba..?Întrebă Dănuţ jucăuş,cu o voce subţire de parcă descoperind ceva..
-Fuga,Fuga la băieţi!...Hai fuga,fuga la joacă...I-a spus silueta arătîndu-i zîmbăreaţă cu mîinile să plece...
-Offf! Gata băieţi l-am găsit!Măi,Dănuţ,măi!Maică-sa îl luă în braţe,iar el se întoarse repede şi îşi ascunse chipul în părul negru de pe umărul Liliei...Apoi îşi strecură privirea peste umărul mic al ei şi văzînd bătrîna zîmbitoare începu a rîde în hohote şi strigă "Pa,pa!".Lilia se întoarse nedumerită,dar nu văzu din urma ei nimic decît o adiere uşoară a vîntului ce răscolea prin florile de cireş şi smulgea petalele în aer scăldîndu-le în lumină...
În memoria Efimiei...este inspirat din fapte reale....
