Uneori iubim in oglinda…

Stau în faţa unei oglinzi imense ,mai bine zis la cîţiva paşi de ea,iar din urma mea răsare triumfător,ba nu-arde roşind cerul cu limbile sale galbene,soarele...Mă privesc în ea dar văd oglindită o altfel de imagine...În loc de trupul de statură mijlocie,părul obişnuit blond şi lung şi o faţă cu o bărbie mică şi ochii mari de un albastru senin în faţa mea stă cineva înalt,cu ochii de un verde profund,trupul bine clădit şi umeri laţi...Buze cărnoase muşcate puţin de dinţii albi,părul des şi negru şi sprîncene bine arcuite..."Tu..." am şoptit uimită. "Tu..." a şoptit şi el concomitent cu mine cu aceeaşi expresie a feţei ca şi a mea...M-am apropiat,ba nu m-am avintat mai aproape de oglindă şi am întins mîna,iar el a făcut la fel,copiindu-mi dramatismul şi entuziasmul,ca pînă la urmă vîrful degetelor noastre arătătoare să se atingă parcă pe suprafaţa oglinzii...Dar era rece...Atît de rece încît le-am simţit cum îngheţau cîte puţin..
Am dat să îi mîngîi chipul şi el şi-a întins mîna să facă la fel,mi-am plimbat palma pe pieptul lui şi el la rîndul său nu s-a reţinut o secundă să facă acelaşi lucru...Chipul îmi deveni înveninat de spaimă,la fel ca şi a lui...cu precizii fixe de milisecunde...Apoi m-am întins curioasă să îl sărut,iar el m-a urmat...Nici mai lent şi nici mai grăbit...şi feţele noastre s-au întîlnit perfect sincron pe acea suprafaţă...Şi era rece...
Apoi soarele din spatele meu a început să apună lin,şi înţelegeam că odată cu pieirea luminii imi este tot mai greu să desluşesc imaginea din oglindă...Panicată am privit imaginea bărbatului din oglindă căutînd un răspuns,o îvoire...Şi crezînd că am găsit-o,m-am aplecat jos,am luat un ciob de sticlă şi m-am ridicat înapoi...Imaginea din faţa mea se pare că a făcut acelaşi lucru fiindcă am văzut-o şi pe ea cu un ciob în aceeaşi mînă ca şi a mea...Am privit-o,mai bine zis îl-am privit încercînd să-i străbat pupila şi retina pentru a-i simţi mirosul,febra sufletului...Dar nu reuşeam...Şi crezînd că oricum nu mai contează,doar îl iubeam,îmi poziţionam lent ciobul către vene şi îl priveam pe el...Pe măsură ce bucăţica aia se apropia de încheieturile noastre vedeam cum îi tremură mîna tot mai tare şi mai tare,tot mai bolnav şi mai nesigur...Mi-am fixat ochii către întreaga sa fiinţă şi am trecut rapid şi adînc prin încheietură,el în schimb scăpă ciobul în jos şi întreaga oglindă se dărîmă în mii de bucăţi în faţa ochilor mei,rănîndu-mi obrajii şi gîtul şi pieptul...
...Stau lată pe jos,printre bucăţi neuniforme din oglindă care nu reflectă nimic decît noaptea făcînd-o astfel şi mai întunecoasă,şi urmăresc,cu fiece secundă tot mai slăbită şi mai stoarsă de viaţă,cum curge un şuvoi roşu printre degetele mele...El n-a putut...
Uneori iubim in oglinda…