Există femei cu care pur şi simplu ţi-o tragi. Femei în care îţi storci oboseala în grame. Deasupra cărora transpiră grijile, supărarea, încordarea care s-a acumulat grav pe parcursul săptămînii, nervii, poate amintirile – trupul tău le scuipă toate peste trotuarul ăla ieftin şi murdar pe care îl bate sufletul tău ( cîteva minute ) ca să uite, ca să se pustiască puţin.

Cred că toţi bărbaţii au mers pe un astfel de trotuar, unii chiar s-au pierdut prin gropi.

  Există femei cu care transpiraţia te uneşte – ca mii de trepte mici către porţile Raiului. Drumul deasupra căruia trupul tău plînge de fericirea regăsirii – de fiecare dată. Drumul la care sufletul tău se tot întoarce ca să se împlinească.

   Drumuri pe care le baţi din curiozitate, altele mai rău – din obişnuinţă. Drumul doar al tău – fiindcă în îmbrăţişarea ei te simţi mereu Acasă, şi drumuri comune precum sunt Staţiile de troleibuz.

   ... şi uite că seara baţi la porţile lui. Îţi plimbi vîrfurile degetelor pe pielea spatelui ei, urmărind cum se reliefează fiorii peste centimetrii pe care abia i-ai atins – şi ştii că îţi răspunde. Se întoarce leneşă, zîmbitoare şi plină de iubire ca să îţi prindă suflarea între buzele ei – întotdeauna mai plină de speranţă decît tine că e Drumul pe care o să alegi să îl străbaţi toată viaţa ( aşa li se întîmplă femeilor care iubesc – dăruiesc nu doar un drum, ci şi visul întreg cu care îl presoară )...

... iar tu să o iubeşti, în milimetri – mai ales dacă e Drumul către Tine.

http://www.youtube.com/watch?v=N4-B4j5ju1I