.... şi sper că într-o zi o să te pierzi atît de de parte în zare încît nici ecoul altarului care te cheamă înapoi nu o să îl mai auzi. Sper să nu mai găseşti niciodată drumul înapoi, şi cînd o să cazi - să îţi izbeşti creierii de sufletul tare ca asfaltul al curvelor pe care le murdăreai cu respiraţia ta greoaie în faţa icoanelor.
Un mini internet diary cu solilocvii şi poezii care exprimă propria atitudine filozofică asupra vieţii şi existenţei umane...
marți, 10 iunie 2014
asfalt.
Să şopteşti deasupra sînilor ei
rugăciuni, ca un înger căzut în faţa unui altar de care uitaseră. Să îi
urmăreşti în milimetri fiorii cînd îţi şopteşti căinţa lîngă ei, sărutîndu-i nu
cu buzele, ci cu toate păcatele vărsate în şoapte, îmbrăcîndu-i lent cu ele tot
trupul... păcate de care ea habar nu avea. Să îi urmăreşti ochii ca să vezi cum
o taie-n carne fiecare cuvînt al tău.
Să o prăbuşeşti în genunchi ca să poţi sta tu în
picioare, să o frîngi ca să poţi să zbori, să arzi altarul ca să te încălzeşti,
să nimiceşti icoanele ca să uiţi că ai avut păcate – e unicul fel în care ştii
să iubeşti, distrugînd. Să îţi
cauţi aripile în durerea ei, să îţi creşti pene din zgomotul prăbuşirii sufletului
ei şi să zbori – niciodată nu ţi-a părut rău în faţa altarului, şi de fiecare dată te-ai
întors ca să îţi primeşti aripile într-u izgonire. Ca să te renaşti în durerea
ei.Altar în faţa căruia făceai dragoste cu femei
străine, altar pe care îl murdăreai cu transpiraţia lor, altar pe care îl
profanezi cu învinuiri pentru alegerile tale. Altar vandalizat cu crezul tău
bolnav despre viaţă! Altar pe care ai încercat să îl preschimbi, să îl pictezi
din nou de atîtea ori.
.... şi sper că într-o zi o să te pierzi atît de de parte în zare încît nici ecoul altarului care te cheamă înapoi nu o să îl mai auzi. Sper să nu mai găseşti niciodată drumul înapoi, şi cînd o să cazi - să îţi izbeşti creierii de sufletul tare ca asfaltul al curvelor pe care le murdăreai cu respiraţia ta greoaie în faţa icoanelor.
.... şi sper că într-o zi o să te pierzi atît de de parte în zare încît nici ecoul altarului care te cheamă înapoi nu o să îl mai auzi. Sper să nu mai găseşti niciodată drumul înapoi, şi cînd o să cazi - să îţi izbeşti creierii de sufletul tare ca asfaltul al curvelor pe care le murdăreai cu respiraţia ta greoaie în faţa icoanelor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu