asfalt.

      Să şopteşti deasupra sînilor ei rugăciuni, ca un înger căzut în faţa unui altar de care uitaseră. Să îi urmăreşti în milimetri fiorii cînd îţi şopteşti căinţa lîngă ei, sărutîndu-i nu cu buzele, ci cu toate păcatele vărsate în şoapte, îmbrăcîndu-i lent cu ele tot trupul... păcate de care ea habar nu avea. Să îi urmăreşti ochii ca să vezi cum o taie-n carne fiecare cuvînt al tău.
        Să o prăbuşeşti în genunchi ca să poţi sta tu în picioare, să o frîngi ca să poţi să zbori, să arzi altarul ca să te încălzeşti, să nimiceşti icoanele ca să uiţi că ai avut păcate – e unicul fel în care ştii să iubeşti, distrugînd.   Să îţi cauţi aripile în durerea ei, să îţi creşti pene din zgomotul prăbuşirii sufletului ei şi să zbori – niciodată nu ţi-a părut rău  în faţa altarului, şi de fiecare dată te-ai întors ca să îţi primeşti aripile într-u izgonire. Ca să te renaşti în durerea ei.Altar în faţa căruia făceai dragoste cu femei străine, altar pe care îl murdăreai cu transpiraţia lor, altar pe care îl profanezi cu învinuiri pentru alegerile tale. Altar vandalizat cu crezul tău bolnav despre viaţă! Altar pe care ai încercat să îl preschimbi, să îl pictezi din nou de atîtea ori.
    .... şi sper că într-o zi o să te pierzi atît de de parte în zare încît nici ecoul altarului care te cheamă înapoi nu o să îl mai auzi.      Sper să nu mai găseşti niciodată drumul înapoi, şi cînd o să cazi - să îţi izbeşti creierii de sufletul tare ca asfaltul al curvelor pe care le murdăreai cu respiraţia ta greoaie în faţa icoanelor.

http://www.youtube.com/watch?v=sEiOKyoMTfA

Eşti dirijorul pulsului meu...

Cu fiece sărutare,cu fiece atingere şi şoaptă la urechea mea, îţi întînzi mîinile, bastonaşul,şi le plimbi lent prin aer în faţa Inimei mele -  ea se mişcă,  îţi răspunde. Atîta ai avut nevoie: să ştii că te recunoaşte.

Cu ochi-ţi îngreunaţi de lacrimi, de trecut, de întrebări, de parfumul nou care a intrat pe neprins de veste pe geam şi nu vrea să plece de pe cămaşa ta, de pe nările tale, de pe plămînii tăi, de pe tot ce ştiai deja despre tine, de pe anii tăi – acoperindu-i cu un voal de lumină caldă ca pletele în care îţi găseşti încălcite degetele dimineaţa – fiindcă sufletul tău prinde rădăcini în femeia de alături... îţi agiţi mîinile mai rapid, mai dinamic, mai revoltat, iar Inima îţi dă ascultare şi bate, răzbate, străbate – iubindu-te! Şi nu mă mai ascultă... nu mă mai ascultă cînd devii demonic în pasiunile tale şi vreai să o vezi uneori cum crapă ca să îţi răzbuni fantomele, ca să te miruieşti cu unicul fel de iubire pe care ai cunoscut-o în faţa unui altar pictat greşit, în faţa unui Dumnezeu pe care cu adevarat nu l-ai cunoscut niciodată.  Îi ordon să se oprească de frică să nu crape, dar a devenit surdă în faţa strigătului meu, desluşind doar notele prea înalte ale vibraţiei aerului pe care îl tai cu palmele tale cu care îi gesticulezi promisiunile de viitor – S-a înălţat către tine.

Şi uneori îţi sprijini arătătorul de buzele moi, şi ea îşi revine, se linişteşte, se domoleşte, parcă sprijinindu-de de vîrfurile degetelor tale. Îi şopteşti că mă iubeşti şi întinzîndu-ţi dramatic degetele în aer, le ridici lent, iar odată cu ele şi pulsul...

   Mă apropii lent de tine, ţinîndu-l pe Doamne-Domane de mînă şi privindu-te pe la spate cum te joci iubitor dar încă stîngaci cu Ea, Ascultîndu-i bătăile în plină forţă şi într-o grandoare căreia nu credeam că o să-i reziste vreodată, şi îţi şoptesc într-un surîs: Să ai grijă de ea.

De ce bărbaţii sunt atraşi de sînii unei femei ?

    Ca un deal pe care îl urcă buzele în timpul amorului ca să-şi găsească în vîrful lui sufletul pe care şi-l reîntorc în piept înghiţindu-l.

    Rotunzi, calzi, plini, sînii unei femei au tulburat minţile multor bărbaţi... dar mai întîi de toate i-au liniştit plînsetul. Poate de aceea bărbaţii se tot îtorc către ei: ca să-şi liniştească un plînset. Îşi tot pierd ochii în zeci de perechi de sîni ca să o găsească pe Ea şi paradisul pierdut de sub bărbia ei unde, după ce o iubeşte, e întotdeauna linişte.

     De ce ? Fiindcă sunt perfecţi în toate greutăţile şi dimensiunile lor. Fiindcă sunt ascunşi pe sub pulovere groase iarna şi pe sub bluze de mătase vara... Şi fiindcă dimineaţa oricărui bărbat adevăraţii fiori nu îi dă răcoarea din cameră, ci senzaţia vîrfurilor lor care se mărunţesc cînd îşi strecoară mîna pe sub pijamaua ei ca să o trezească.

 Fiindcă femeile pot să piardă minute în şir ca să şi-i maseze grijuliu cu fel de fel de loţiuni sofisticate, fiindcă de pe tot relieful corpului unei femei acolo se găseşte cea mai fină piele, fiindcă nu au nici un fir de păr şi fiindcă oricît de mult nu s-ar micşora cînd e frig – în palma bărbatului potrivit înfloresc din nou.

Fiindcă trebuie să scoţi zeci de mărunţiuri de pe o femei ca să ajungi la ei, fiindcă e zădărală pînă ajungi la ei: eşarfa, fusta, cardiganul, bluza de desupt, sutienul, iar numărul piseleor vestimentare uneori poate varia groaznic de mult.

Fiindcă măguleşte, flatează, încîntă şi completează restul din ceea ce este Ea: părul, zîmbetul, parfumul, conturul taliei şi aşa mai departe. Fiindcă întotdeauna se potrivesc perfect cu făptura Ei.  

Iar intr-un final fiindcă orişicare bărbat porneşte de la ei ca de la primele senzaţii ale vieţii, şi fiindcă tot ei cheamă bărbaţii ( într-o şoaptă pe care doar ei o aud ) ca să procreeze viaţă.

https://www.youtube.com/watch?v=sQRkmEVVKG0

https://www.youtube.com/watch?v=fOUqGUAvjT4

  Există femei cu care pur şi simplu ţi-o tragi. Femei în care îţi storci oboseala în grame. Deasupra cărora transpiră grijile, supărarea, încordarea care s-a acumulat grav pe parcursul săptămînii, nervii, poate amintirile – trupul tău le scuipă toate peste trotuarul ăla ieftin şi murdar pe care îl bate sufletul tău ( cîteva minute ) ca să uite, ca să se pustiască puţin.

Cred că toţi bărbaţii au mers pe un astfel de trotuar, unii chiar s-au pierdut prin gropi.

  Există femei cu care transpiraţia te uneşte – ca mii de trepte mici către porţile Raiului. Drumul deasupra căruia trupul tău plînge de fericirea regăsirii – de fiecare dată. Drumul la care sufletul tău se tot întoarce ca să se împlinească.

   Drumuri pe care le baţi din curiozitate, altele mai rău – din obişnuinţă. Drumul doar al tău – fiindcă în îmbrăţişarea ei te simţi mereu Acasă, şi drumuri comune precum sunt Staţiile de troleibuz.

   ... şi uite că seara baţi la porţile lui. Îţi plimbi vîrfurile degetelor pe pielea spatelui ei, urmărind cum se reliefează fiorii peste centimetrii pe care abia i-ai atins – şi ştii că îţi răspunde. Se întoarce leneşă, zîmbitoare şi plină de iubire ca să îţi prindă suflarea între buzele ei – întotdeauna mai plină de speranţă decît tine că e Drumul pe care o să alegi să îl străbaţi toată viaţa ( aşa li se întîmplă femeilor care iubesc – dăruiesc nu doar un drum, ci şi visul întreg cu care îl presoară )...

... iar tu să o iubeşti, în milimetri – mai ales dacă e Drumul către Tine.

http://www.youtube.com/watch?v=N4-B4j5ju1I

Curba

     Cît de frumoasă poate fi iubirea cînd nu ai nimic.

Ţin minte şi astăzi cum obişnuiam să răscolim prin buzunare căutînd cîţiva lei ca să intrăm în parc. Cum ne ţineam de mînă şi

hoinăream ore în şir prin el – şi cît de larg zîmbeam !

Ţin minte şi astăzi cum ne-am oprit pe o cărăruşă, iar tu mi-ai desfăcut palma dîndu-ţi aere de clarvăzător. Treceai iubitor cu degetul arătător prin ea căutînd curios ceva, şi la un moment dat ai exclamat " Ah! Uite-mă ! ", apăsînd cu degetul într-un punct al palmei larg deschise asemenea sufletului meu care te chema să vii ca să te încălzească de fiecare dată cînd te zărea.

Astăzi privesc tot mai des acel punct, acea curbă şi mă întreb: dacă ţi-aş întinde palma ai putea să te mai găseşti în ea ?

Astăzi mă întreb tot mai des de ce oamenii uită şi cum poţi să uiţi ? Astăzi mă întreb cum poţi să nu dai o para chioară pentru omul pentru care erai gata cîndva să îţi dai şi viaţa. Astăzi îmi doresc atît de mult să avem buzunarele goale şi să cautăm insistent în ele leul ăla ca să intrăm în parc... cînd deja buzunarele ne sunt pline cu hîrtii şi îl ocolim de zeci de ori. Astăzi îmi este atît de dor de tine. Şi aş da orice ca să te cauţi ( dulce de încruntat )  în palma mea, în loc să zîmbeşti ştiind că mă vei avea oricînd între degetele tale.

    În fiecare seară te găsesc în palmă şi mi-e frică de ziua cînd nu o să te mai pot găsi. Urlă vîntul pe coridoarele sufletului meu deschis, dar cred că m-ar durea mult mai mult să îl închid definitiv pentru tine... Şi dacă te hotărăşti să te întorci ?

    Astăzi îţi ascunzi mirosul pielii pe sub stropi de parfum din care ţi-ai dorit întotdeauna... îmi ascund nasul pe sub bărbia ta şi îmi eşti atît de străin. Porţi ceas mai scump pe încheietura mâinii şi ai tot mai puţin timp pentru mine.... Şi urci atît de sus în viaţă, încît uiţi să te întorci în urmă ca să vezi cine te-a sprijinit cînd te-ai învăţat să mergi.

   Ieri am stat în faţa porţilor parcului... pentru a suta oara. Şi deja îmi este tot mai puţin frică să intru de una singură în el. Ieri mi-am dat seama că am uitat  " hirtiile " acasă, şi am rîs în hohote, atît de împlinită, atît de fericită – se pare că am intrat deja.


http://www.youtube.com/watch?v=m9DO3zpdWqw

decembrie

... Să ţii minte: de fiecare dată cînd o săruţi, apare o punte... şi sufletul tău lent coboară pe gura ei, pe fruntea ei, pe năsucul ei, pe pieptul ei, pe palmele ei - sfinţind-o cu iubire... Iar apoi se tot întoarce către ea, în momentele de prăbuşiri măreţe, precum te-ai întoarce către un altar ca să îţi găseşti linişte. Ea devine finalitatea tuturor drumurilor tale - toate oprindu-se pe pe buzele iubitei.

Cămaşa lui

   Se întîmpla în toamnă... pe cînd soarele căzuseră pe asfalturi – tot soarele.

   Era dimineaţă... şi m-am trezit în cămaşa lui. Cred că mă îmbrăcaseră seara în ea cînd m-am cuibărit în braţele lui şi i-am spus că mi-e frig.

M-am luptat să înfrîng lenea dulce, să mă ridic din pat, iar după m-am făcut comodă la geam, purtînd cămaşa lui...

   Cămaşa albă, şifonată, largă, pe care se încălcea parfumul lui şi parfumul meu ( pe care tot insistă întotdeauna să îl port ) într-un deliciu olfactiv – cămaşa noastră.

Pe sub cămaşa lui înfloresc şi se îmbujorează vîrfurile sînilor pe care i-a sărutat şi pe care a adormit de mii de ori, sînii pe care îşi culca obosit capul şi buzele sale năşteau viitorul nostru atît de detaliat descris, atît de viu, atît de real. Pe vîrfurile alea rozovii s-au odihnit toate: şi prăbuşirile şi visurile sale.

Pe sub cămaşa lui sunt şi visurile mele, visurile pe care le protejează el de viaţă, de ghinion şi de supărările mele cînd mai că le-aş da cu piciorul – şi atunci vine el, îmi îmbrăţişează gleznele, mi le sărută şi îmi şopteşte " Mai rabdă... "... Mă cuprind jucăuşă, îi strîng şi mai mult cămaşa de pielea mea şi îi aud vocea în cap: " Mai rabdă... ".

   Pe sub cămaşa lui nu doare, pe sub cămaşa lui găsesc răspunsuri, pe sub cămaşa lui subţire e atît de cald, că tot te gîndeşti că n-a mai rămas nici o frunză pe copaci afară... Pe sub cămaşa lui pielea mea îi strigă numele, şi tot ce e mai bun în mine creşte doar pe sub cămaşa lui: speranţa, grija, iubirea, dăruirea de sine, fiindcă doar sub ea sufletul meu se simte în siguranţă.

... şi nu cred că există o femeie mai frumoasă decît cea care dimineaţa se alintă, se dezmiardă, înfloreşte, prinde viaţă  în cămaşa bărbatului său.

http://www.youtube.com/watch?v=Dxk0f8uKHaI

Inele

    Bărbaţii care-şi scot inelul a doua zi după ce ne-am întîlnit, 
sperînd că nu voi observa – Măgulită, sincer ! Dar totuşi jignitor compliment pentru propria-i demnitate !
  Acelaşi lucru se referă şi la bărbaţii care nu au inel, dar îşi ascund femeile în dosul inimii, în fundul ( curu’ ) sufletului sau în spatele imaginii de burlac cuceritor !Cred că partea cea mai urătă e cînd în dosul ăla, al inimii, se adună praf, iar femeia se obişnuieşte grav deja şi îl inspiră adînd pe plămînii săi de parcă ar fi cea mai proaspătă gură de aer...
        Nu vă scoateţi inelele, bărbaţilor, pentru mine.
    Să fi fost eu în locul vostru, plecam acasă şi scoteam de pe femeia lîngă care sunt rochia, tricoul sau blugii, îi priveam preţ de cîteva secunde trupul dezgolit, dezgolindu-mi şi conştiinţa odată cu ea, iar apoi făceam dragoste – ca cel mai sincer dialog pe care l-am fi putut avea vreodată, în care ea să mă întrebe: Mă mai iubeşti ? Iar eu să găsesc exact răspunsul adevărat, să mă regăsecs pe mine.
... şi dacă mi-aş da seama că tot ce am avut e rece şi e mort demult, dar mai presus de atît – că într-adevăr nu se doreşte sau nu se poate de făcut nimic, aş îngenunchia în faţa ei, i-aş cuprinde strîns genunchii şi aş mulţumi-o pentru faptul că m-a iubit cum n-a ştiut alta să mă iubească, fiindcă iubirea fiecărei femei e unică asemenea însăşi femeii. I-aş săruta sînii şi mi-aş cere de zeci de ori scuze că nu am putut să fac ca pe sfîrcurile ei dulci să curgă lapte de mamă în loc de stropi din saliva mea – că nu mi-a ajuns curaj ca să o vreau mamă a copiilor mei ca să îi pot împlini menirea, aş ispira adînc în mine mirosul părului ei, al parfumului ei cu care mă trezeam pe nări dimineaţa de dor în primul an al nostru – ştiind că o să-mi mai fie dor de el cînd o să-mi frînga vreo femeie inima... iar într-un final i-aş fi sărutat palmele cu care mi-ar fi plesnit obrazul mult prea gros în accepţiunea ei jignită, îndurerată, frîntă.
Şi abia după... aş fi privit de cîteva ori inelul auriu ca pletele domnişoarei de alături, l-aş fi rotit de sute de ori pe deget, aş fi inspirat de mii de ori mirosul parfumului ei în mine, mi-aş zădărî moralitatea în cel mai sadic mod, şi aş fi încercat să îmi ridic privirea către ea doar ca să mă asigur că m-am pierdut prea mult descernămîntul, pe mine însumi... ca să îmi asum responsabilitatea să mai ascult şi să mai trădez o dată visele unei femei.

Suflet

Stă întinsă pe jos deja de 2 zile...

Neajutorată, abandonată, frumoasă... Rochia pe care am purtat-o cînd te-am văzut ultima oară.

Am ingnorat-o. Am îcercat să o uit, jur ! Fiindcă am ales-o cu atîta grijă pentru tine...

Am trecut de zeci de ori pe lîngă ea... Îmi tăia şi respiraţia şi vederea. O ocoleam... Pînă astăzi... Cînd noaptea e iarăşi prea liniştită, şi de sigurătate nu am ce să-i fac decît să dau cu nasul de sufletul meu... Întîlnirea pe care o evitam de cîteva zile bune...

   Mă apropii tiptil de ea, îngreunată, rănită, pustiită şi mi se face milă de ea... Găsesc la întîmplare un cuier subţite, şi o ridic încet – e atît de greoaie. Mătasea densă, lungă, de un albastru profund se întinde, se prelinge elegant în aer, iar cristalele decolteului se încîlcesc uşor între ele... Şi simt de parcă mi-aş ridica sufletul în braţe după ce l-am lăsat cîteva ore să zacă la pămînt... Cred că nu am vrut să aud cum o să strige memoria ultimilor noastre ore.

   Îmi apropii grijulie capul de stofa subţire şi încerc să descălcesc cristalele, dar pe nas mă izbeşte violent mirosul tău şi scap lacrimi pe obraz... Mirosul tău încălcit cu notele modeste ale parfumului meu care îţi place atît de mult. Mirosul tău care mi-a vandalizat decolteul, broderiile, fiinţa. Cred că a rămas acolo după ce m-ai îmbrăţişat fiindcă tremuram toată din cauza certurilor noastre, cînd îmi sărutai speriat umerii ca să mă linişteşti puţin, cînd poate ţi-a părut puţin rău pentru ceea ce ai făcut.

Mi-am dorit atît de mult ca rochia aceea de gală să ne fie aşternut de dragoste, nu cimitir.

    Îmi întind braţele către cuier şi şterg cu mătasea plină obrazul umezit, îmi strecor degetele prin ea şi cobor lent în genunchi ca băratul care mîngîie coapsele femeii iubite... Jos rochia miroase a ploaie. A frunze şi a asfaltul umezit pe care l-am măturat cu ea cînd îmi tremurau genunchii şi mă sprijineam de braţele tale... Şi nicidecum nu pot înţelege de ce s-a terminat aşa...

    E şifonată, pute a amintiri, e frîntă, şi stă ca un cadavru agăţată de o bucată de fier... Mă întreb dacă aş avea vreodată curaj să o îmbrac pentru alticineva ? Dacă aş vrea să spăl odată şi pentru totodeauna mirosul tău de pe ea cînd doar asta mi-a mai rămas de la tine ? Dacă aş mai putea vreodată să îmi umplu sufletul ăsta cu speranţă ?

Mă întreb ce nu ţi-a fost destul ? Mă întreb dacă ai văzut cumva împrejur alte rochii mai frumoase ? ( şi rochii ). Mă întreb cînd ai încetat să iubeşti sufletul ăsta al meu ?

    O îmbrăţişez strîns şi îmi învelesc trupul cu ea – îmi iau rămas bun de la tine. O ascund undeva prin dulap şi pe măsură ce încui uşa dulapului cu cheia simt cum creşte un gol în mine.

Adorm cu gîndul că într-o bună zi o să găseşti cheia, o să găseşti şi rochia ( cînd poate o să uit că am avut-o vreodată ) şi o să mă rogi să o mai îmbrac încă o dată pentru tine.


http://www.youtube.com/watch?v=C0nEvTKM6UA

sub bărbia ei

 Cred că cel mai frumos lucru care poate exista pe lumea asta sunt sînii unei femei... Sînii pe care îşi odihneşte căpşorul mic cît un pumn întredeschis copilul după ce şi-a încălzit stomacul cu laptele dulce al mamei, sînii de care îşi lipeşte strîns urechea bărbatul cu sufletu-i îngenunchiat de iubire - acum îngenunchează cu obrazul. Sînii lîngă care adorm nepoţii - întregindu-i menirea.
   Acolo, pe sub bărbia ei, e leagănul vieţii, al pasiunilor tulburătoare şi a celei mai profunde linişti.

… şi uneori mă întreb... dacă ai rămas în viaţă.

 Cît de mult te-ai schimbat de la ultima oară cînd ţi-am strivit buzele, de ţi-a sîngerat sufletul, într-o sărutare ? Dacă mai ţii minte cum miroase pielea mea... fiindcă adesea seara mă trezesc de amintirea aromei pielii tale – de dorinţa nebună de a te cuprinde ! Dar nu te mai găsesc...
Mă întreb dacă a mai fost viaţă după mine... Fiindcă în tot răstimpul ăsta de cînd te-ai hotărît să pleci nu mai ştiu ce a fost pentru mine... Probabil doar un reflex repetat continuu: inspiră, expiră, inspiră, expiră... Nu am mai îndrăznit să visez decînd ai plecat... Sunt cadavru.
Mai ştii cum obişnuiai să îmi strîngi lacrimile de pe obraz cu guriţa ? Cum îţi netezeam spatele cu vîrfurile degetelor, cum îmi răspundea pielea ta cu fiori ? Mai păstrez şi astăzi fiorii tăi pe buricile degetelor mele...
Şi cît de frumos zîmbeai... Mai ţii minte cît de frumos zîmbeai cînd îmi promiteai: Pentru totdeauna ? Mai ţii minte cum se încălcea trupul tău în jurul trupului meu, cum se ancora de el cînd ne era prea dor unul de celălalt, cum ne înghesuiam în paturi mici care ne erau destule ? ... şi cît de liniştit era.
Ce ştii tu din toate şi cîte te-ai forţat să uiţi ( pierzîndu-te prin trupuri străine ) ?
Inspir... expir.

 http://www.youtube.com/watch?v=FZ5WFXdJzmc

Unde eşti ?

Cum îţi miroase pielea şi care-i glasul sufletului tău ?

Unde ţi-s mîinile în care să pot să îmi odihnesc speranţa

obosită...

Pieptul pe care să-mi pot culca capul şi visele greoaie,

iar pe tine să nu te doară ?

Cum o să-ţi recunosc chipul după ce m-a durut atîta ?

Să fii răbdător cu mine,

dacă o să-nţelegi înaintea mea că Tu eşti.

https://www.youtube.com/watch?v=AZNwIxHiA1M

Dimineaţă

Cum e, oare, să te trezeşti în fiecare dimineaţă lîngă bărbatul pe care îl iubeşti ?

   ...somnoroasă, cu pleoapele încă greoaie, să îi cauţi mîna şi să simţi cum ţi-o prinde el pe a ta – el care te găseşte întotdeauna, el lîngă care nu ţi-e frică să te pierzi... Să deschizi larg ochii şi să îl zăreşti privindu-te liniştit, zîmbindu-ţi fiindcă te-a aşteptat să te trezeşti.

   Cum e, oare, să te tezeşti în fiecare dimineaţă lîngă bărbatul care vrea copii de la tine ? Bărbatul care nu îţi consumă pur şi simplu trupul, care nu se pierde pur şi simplu în el, ci bărbatul care vrea să-l umple cu viaţă, care s-a depăşit pe el însuşi şi nu te vede doar ca amantă, ci şi ca mamă... Bărbatul care găseşte toate răspunsurile şi tot sensul vostru în mijlocul trupului tău.

   Cum e, oare, să te trezeşti în fiecare dimineaţă avînd alături bărbatul lîngă care nu doare ?! Bărbatul care o să verse o lacrimă pentru tine înainte ca tu măcar să îţi înţelegi durerea...

Cum e, oare, să te trezeşti în fiecare dimineaţă lîngă bărbatul pentru care eşti destulă ? Bărbatul care e împlinit prin tine...

Cum e,oare, să te joci cu vîrfurile degetelor pe buzele celui care ţi-a promis că nu o să renunţe niciodată la tine, pe buzele celui care ştii că o să-şi ţină promisiunea ?

Cum e, oare, să te strivească dimineaţa în îmbrăţişarea lui, şi să simţi durerea asta dulce în oase chiar şi atunci cînd e departe ?

Cum e, oare... chiar să rămînă pentru multe, multe dimineţi ?

http://www.youtube.com/watch?v=FvfXE90Cocg

Cine e " Iubitul " ?

Cine e " Iubitul " ?

" Iubitul " este acea fiinţă, de sex masculin, culoarea ochilor variind între albaştri, căprui, verzi, ba chiar negri – cu un gradient încă mai divers, vocea căruia este considerabil mai îngroşată decît a ta – şi totuşi atît de caldă, organismul căruia are considerabil mai mult testosteron decît al tău, suprafaţa corpului a căruia – considerabil – are mai mult păr decît tine.
 ... şi totuşi, dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvîntul " Iubit " ca fiind omul Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag. S. m.și f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. Dar axîndu-ne anume asupra substantivului de gen masculin, am mai completa explicaţiile din dicţionar în felul următor:
"Iubitul "… este bărbatul pe care atunci cînd îl pierzi în mulţime, îl cauţi cu ochii speriaţi ca de copil, şi deîndată ce îţi ia pe neprins de veste mina – zîmbeşti larg cu o euforică uşurare.
" Iubitul " este bărbatul a cărui mâini, oricât de dură nu le-ar fi pielea, întodeauna o să te mîngîie cu tandreţe desăvîrşită… A cărui obraz oricît de ţepos nu ar fi, oricum o să-l vreai lipit de obrazul tău, şi dacă îşi mai mişcă jucăuş capul – tu mereu o să rîzi zgomotos sau o să te prefaci niţel supărată ca el să te poată săruta… fiindcă " Iubitul " e deopotrivă drăgăstos şi puternic, fiindcă " Iubitul " o să-şi permită să fie unori slab în braţele tale, să-şi ia puţin răgaz la pieptul tău, fiindcă " Iubitul " e cel care găseşte în tine liniştea…
" Iubitul " e bărbatul care ştie să iubească în tine tot ceea ce n-au putut iubi alţii – sau tu. " Iubitul " e bărbatul căruia îi sfîşie inima lacrimile tale, şi e bărbatul care într-adevăr se simte vinovat pentru ele – chiar şi cînd nu este.  " Iubitul " e bărbatul care o să te îmbărbăteze în pornirile tale, în visurile tale, şi care ştie cu certitudine că o să fie înconjurat de grija şi mila ta maternă cînd e prăbuşit.
 " Iubitul " nu trebuie să ascundă de tine că s-a prăbuşit. Iubitul e cel care găseşte înălţarea prin tine. " Iubitul " e cel mai sincer prieten şi cel mai darnic amant. " Iubitul " e cel care te îmbrăţişează şi… trece: durerea, grija, oboseala.
" Iubitul " e cel care seara te cuprinde în somn, de frică să nu te fi pierdut şi căruia chiar îi place să gătească dimineaţa pentru tine. " Iubitul " e cel care întodeauna o să vrea să facă dragoste cu tine, indiferent că porţi rochia aia după care e înnebunit şi tocuri sau ghete şi maioul de ieri… fiindcă pentru " Iubitul " eşti întodeauna frumoasă.
 "Iubitul " este cel cu care sfîrşeşti fiecare ceartă cu " te iubesc ", şi care mereu o să-ţi amintească acel " te iubesc " în momentele în care te aştepţi mai puţin: în stradă cînd aştepţi transportul public, cînd stai la coadă ca să îţi plăteşti facturile, în mijlocul unui spectacol la teatru sau cînd vii să-l vizitezi la serviciu – Şi de fiecare dată o să o spună sincer, sărutîndu-ţi după asta urechiuşa…